Un guru al halelii !

Nimic nu mişcă în ţara asta fără acest guru al halelii, acest ayatolah al ciorbei de urzică, nenea ăsta cu nume imposibil, Mencinicopschi. Vreţi să ştiţi cum să vă hrăniţi? Întrebaţi-l pe M. El şi numai el deţine secretul. Mai încearcă unii să se bage-n treabă, nelipsiţii cercetători britanici şi americani de exemplu, care găsesc mereu chestii revoluţionare. Ba că e bună cafeaua, ba că nu e, ba că să bem bere, ba că mai bine zeamă de alge. Nişte amatori. Noi îl avem pe Mencinicopschi! Ei, să vedem.
Carne? Nu, că orbeşti. Lactate? Nu, că te tîmpeşti. Dulciuri? Nu, că te loveşte damblaua. Mezeluri? Ce, eşti nebun? Hm, dar nici plantele nu-s în regulă, că sunt modificate genetic. Şi mai au şi nitriţi. Peştele are mercur, păsările au gripă, vaca e cam nebună, iar porcul e prea porc. Ouă? Nu, că-s găinile melancolice. Aaaaaaa, şi apa de la robinet e cam naşpa, că-i contaminată. Hrana ideală ar fi, dupa Mencinicopschi, friptura de vînat, merele pădureţe şi apa de izvor. Că aşa mîncau strămoşii noştri. Treaba e că şi vînatul a prins gustul hranei din conservă. Adică, din containerele de gunoi, v-aţi prins! Mere pădureţe nu prea găsim, rămîne doar apa de izvor. În nici un caz îmbuteliată, plasticul e cancerigen!
Mor să ştiu ce mănîncă nea Mencinicopschi. Eu cred că are în spatele casei o mică fermă, cu găini fericite şi legume îngrăşate cu rahat natur. Sau bagă-n el salamuri şi fastfooduri şi rîde cu gura plină de cei care-l ascultă. Mai dau pe net, că-s nelămurit rău. Mîncaţi bio, ne îndeamnă alţii. Şi folosiţi doar vase de lemn şi de lut. Să nu vă pună naiba să băgaţi mîncarea în oale de metal sau de sticlă, că ăia sînteţi. Prăjeală? Ferească sfîntu. Fierbere? Stricaţi vitaminele. Sare? Zahăr? Forget it!
Atunci ce? Notaţi: seminţe de susan, sucuri de aloe vera, muguri de plop, fiertură de ovăz, ciuperci shittake (nu mă întrebaţi), lapte de soia, unt de migdale, germeni de fasole, suc de pătrunjel. Aha! Dar o slană afumată de Tîrgu Secuiesc, cu telemea de Sibiu, pită de Hălchiu, ceapă de Făgăraş, şi-un păhăruţ de vinars de la Brad, am voie? Nu? La naiba! Nu cred că mai apuc suta.

Intamplari din viata

Orice intamplare a vietii. Orice situatie prin care trecem, buna sau rea, ne mai invata ceva despre noi…Pentru ca niciodata nu ne cunoastem suficient. Traim doar cu iluzia ca stim tot…in realitate, ne surprind reactiile imprevizibile pe care le avem, pe care nu mereu reusim sa le tinem sub control…Adunam si regrete… Am regretat deseori ca am iubit dar nu mi s-a raspuns la fel, ca involuntar am ranit oameni, ca nu am stiut sa imi arat compasiunea fata de cineva care se afla in suferinta, ca nu am acordat ajutor cuiva care in mod evident avea nevoie, ca am folosit cuvintele doar ca sa provoc si nu sa alin…Dar toate acestea m-au ajutat sa indrept partea aceea din mine care se vroia ,,rea” si sa privesc totul cu mai multa detasare, cu mai multa intelegere…Ce daca am iubit si nu s-au intors catre mine la fel sentimentele celei iubite? Daruind iubire, iubind, am avut si mai multa de oferit si intr-un alt mod ea s-a intors catre mine,  inima. Cand am ranit pe cineva, fara sa vreau, am gasit suficienta putere in mine sa spun ,,iarta-ma!” eliberandu-ma de povara. Daca nu am avut rabdare sa il inteleg pe cel care sufera, cu un alt prilej, i-am intins mana spunandu-i ,,sunt aici pentru tine,  daca simti nevoia sa vorbesti, te ascult”…si am facut-o, chiar daca aveam lucruri mai importante de facut. Iar daca am avut ocazia sa ajut pe cineva am facut-o cu inima deschisa, constient ca, de undeva, la momentul potrivit, acest ajutor se va intoarce catre mine. Toti suntem cateodata ,,absenti” la capitolul ,,despre viata”…Important este sa nu invatam aceste ,,lectii “ prea tarziu…Cand nu le mai putem pune in practica sau este prea tarziu sa mai indreptam ceva…