ADR Muntenia recrutează

𝐀𝐃𝐑 𝐒𝐮𝐝‑𝐌𝐮𝐧𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚 𝐫𝐞𝐜𝐫𝐮𝐭𝐞𝐚𝐳a

Căutăm Expert Evaluator – teme orizontale / dezvoltare durabilă / schimbări climatice, în afara organigramei, cu activitate în regim de telemuncă.

Continuă lectura

Inaugurare Palatul Prefecturi

              Un palat. O epocă. O poveste.

Ridicat la finalul secolului al XIX-lea, Palatul Socio-Cultural a fost, timp de peste un secol, martorul transformării orașului Călărași și al generațiilor care au crescut în jurul lui. A adunat în zidurile sale istorie, emoții și momente care au conturat identitatea noastră locală.

Continuă lectura

În Italia, cruzimea față de animale poate avea consecințe legale serioase

În Italia, legislația privind protecția animalelor prevede pedepse pentru persoanele care le provoacă suferință sau le rănesc în mod intenționat. Scopul acestor legi este de a descuraja cruzimea față de animale și de a sancționa comportamentele abuzive.
În funcție de gravitatea faptei și de circumstanțe, cei care maltratează animale pot ajunge să fie cercetați penal. Astfel de cazuri nu sunt tratate doar ca „simple abateri”, ci pot fi considerate infracțiuni.

Continuă lectura

Cel mai mare proiect rutier din Călărași finanțat de ADR Sud Muntenia

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨 𝐒𝐮𝐝-𝐌𝐮𝐧𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧t𝐞𝐚za 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐚𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞t𝐮𝐥𝐮𝐢 Călărași

Luni, 15 decembrie 2025, a avut loc ședința oficială de demarare a celui mai amplu proiect de modernizare a drumurilor județene din Călărași, finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.

Continuă lectura