George Simion profanator de morminte

Iar s-au pornit AUR- iști tare furiosi ca intreaga comunitate internationala, care a pus alegerile din Ungaria si declaratiile lui Peter Magyar pe prima pagina, a aflat ca Simion profana morminte si se suia pe cruci, dansand in cimitire.

La Valea Uzului sunt inmormantati soldati maghiari, italieni, francezi, samd, decedati in Primul Razboi Mondial.
Frontul a fost în continuă mișcare, neexistând nici timpul și nici posibilitatea de a transporta soldații într-un cimitir amenajat. Astfel, mormintele acestora sunt împrăștiate în întreaga zonă, iar după război aceștia au fost preluați din mormintele improvizate si a fost infiintat cimitirul in discutie.
Se estimeaza ca intre opt si unsprezece ar fi de origine româna, dar si in cazul a cinci dintre ei, evidentele arata origine maghiara si religie greco-catolica.

Registrele de deces considera originea este irelevantă, deoarece sistemele juridice ale ambelor părți, maghiară și română, consideră că naționalitatea este decisivă. Astfel, dacă un soldat era cetățean al Regatului Ungariei și servea în armata regală maghiară, el este considerat un erou maghiar, indiferent de origine. În mod similar, un cetățean român de origine maghiara, care a servit în armata română este considerat un erou român.

Cimitirul militar internațional a fost organizat in 1917-1918.
După 100 ani s-a trezit un primar din județul vecin sa faca niște cruci de beton in cimitirul îngrijit si aparținând comunității maghiare din Sanmartin, sustinand fara nici o dovada ca acolo ar fi ingropati „eroi romani”.

George Simion, organizatia Fratia Ortodoxa si cativa popi au navalit in cimitir in 2019 ca sa „protejeze” crucile plantate aiurea, care au fost contestate si îndepărtate după hotărâre judecatoreasca.
Au navalit ca o hoarda, au rupt portile, au calcat si profanat mormintele ingrijite de comunitatea maghiara, au bruscat, injurat, scuipat si agresat oamenii care se aflau acolo.
Circul a continuat si in anii urmatori.
In 2023, Simion si gastile lui hAUR-iste au fabricat niste cruci de lemn in locul celor de piatra, pe care, la fel, le-au plantat ilegal, profanand mormintele existente.

S

Cimitirul dedicat exclusiv eroilor români e la distanță de 10 km, în direcția spre Dărmănești, neingrijit si plin de balarii, ca „patriotilor” nu le pasa de el.

Problema patrihotilor astora pusi mereu pe circ si scandal e alta.
Pe Simion l-a ridicat scandalul de la Valea Uzului iar acum, acelasi scandal risca sa ii ingroape cariera politica internationala, pe care s-a straduit din greu in ultimul an sa si-o creeze.
Ca liderilor din intreaga lume, indiferent de orientarea politica nu le plac profanatorii de morminte.

Sursa: Dana Hering/ Facebook

Poti sa iti spui parerea aici:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.