Un cowboy adevărat

Un cowboy batrân intră într-un bar ?Şi comandă o cafea. Pe când işi bea cafeaua, lânga el se aşează o tânără. Cere o cafea, apoi se întoarce către cowboy ?Şi-l întreabă:
– Eşti un cowboy adevărat?
El îi răspunde:
– Mi-am petrecut toata viaţa îmblânzind taurii, mergând cu cirezile, concurând la rodeouri, reparând arcurile, ajutând la naşterea viţeilor, descarcând fânul în iesle, facând curaţenie în grajduri şi hranindu-mi câinii de pază, aşadar, da, cred că sunt un cowboy adevărat.
La care, fata i-a spus:
– Eu sunt lesbiană. Îmi petrec toata ziua gândindu-mă la femei. De când ma scol, dimineaţa, ma gândesc numai la femei. Când fac duş, ma gândesc la femei. Când ma uit la TV, ma gândesc la femei. Ba mă gândesc la femei chiar şi când manânc. Se pare că totul mă face să mă gândesc la femei.
Cei doi işi beau cafeaua în tăcere. După o vreme, de cealaltă parte a batrânului cowboy se aşează un bărbat, care-l întreabă:
– Eşti un cowboy adevărat?
La care cowboyul îi răspunde:
– Aşa am crezut dintotdeauna, dar tocmai am descoperit ca sunt lesbiană.

Reclame

Războiul blogosferic !

Da ! Aţi citit foarte bine! Între bloggeri români mocnea demult un război. De fapt e vorba de invidie! De unde porneşte această invidie! Sigur, că de la bani ! Că, unii spun sau unii nu spun, bloggeringul pe lângă trafic, comunicare în mediul online, chestuni din acestea pe care le citiţi la maeştri în ale bloggering-ului ( că acum toţi sunt maeştri), însemnă întâi de toate bani. Mulţi bani pentru unii şi puţini bani pentru rest, care sunt mai mulţi. Şi, de aici …războiul !În acest război este folosit tot arsenalul gen : Un top al articolelor si a bloggerilor, care-l enerveaza pe Emil Calinescu !

Păi, de ce îi citeşti măi… minunatule, aşa îşi spune ! Dacă, cumva ajungeţi pe cele trei bloguri, pe care le păstoreşte (ptiu drace, i-am desconspirat originea de machedon), o să constataţi că 90% din articolele pe care le postează sunt advertoriale …nu vă spui de unde şi cât primeşte, că nu-i frumos să-mi desconspir sursa!

Personajul de mai sus este susţinut puternic de un „mare maestru de isprăvi în 2.0” Chinezu, aşa se recomandă, care este intr-un război deschis cu o participantă la concursurile de pe http://blogalinitiative.ro/, păstorit şi îngrijit de „maestru”…

Acesta e o parte din mailul pe care îl trimitea maestrul aflat în război cu Giulieta:
„Am luat decizia sa va adresez direct acest mail pentru ca am vazut publicata pe un blog (nu dau link, nu ii dau nume, e irelevant) urmatoarea afirmatie, care apartine Giulietei, cea care se afla pe locul I in acest moment in Campionatul National de Blogging (aveti atasat print screen). Inteleg ca ce spune ea acolo a fost un mesaj privat catre posesorul respectivului blog si ca el a avut proasta inspiratie (din toate punctele de vedere) sa faca publica discutia.
Va rog sa imi spuneti daca am inteles eu gresit, dar eu am inteles din ce spune Giulieta acolo ca toti cei care ati castigat premii la vreo campanie Blogal Initiative ati facut-o la modul incorect pentru ca, asa cum spune ea, aceste campanii au fost niste „facaturi”.
V-as ruga sa ne spuneti voi daca este asa si daca ati participat la niste facturi, daca premiile pe care le-ati castigat nu au fost obtinute pe merit. Si va rog sa imi raspundeti pentru ca vreau sa stiu ce credeti legat de astfel de acuzatii.
Eu o sa scriu pe chinezu.eu ceva legat de aceasta situatie. Asa ca cine vrea sa dea o declaratie publica in acest sens care sa apara pe chinezu.eu este rugat sa imi dea un mail pe cristi.china pe gmail.com. La fel cum, daca vreti, puteti sa scrieti pe blogurile voastre, iar eu voi prelua de acolo.
V-as ruga sa intelegeti aceste randuri ca pe o rugaminte personala si atat.”
Deci, cum spuneam totul a pornit de la bani ! Ăştia nu înţeleg că e loc pentru toată lumea. Nu înţeleg pentru că ei vor să deţină monopol pe piaţa de advertising …Dorinţa lor, a celor mari şi puţini,care câştigă foarte mult, este eliminarea celor mulţi şi mici, care câştigă puţin!!
Eu, am şi un sfat, aşa de încheiere: Nu-i luaţi în seamă, faceţi ce vă place, adică scrieţi !!
Hai, v-am pupat şi spor la scris !

Stirea zilei de 28 ianuarie 2013, Bianca in bratele lui Bote!

Binecunoscutul  Catalin Botezatu, a suferit un nefericit accident de
masina luni, in jurul orei 04:30 (a.m.), in apropiere de Bucuresti, relateaza DC News.

Acesta este internat momentan la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, sectia
Neurochirurgie, fiind diagnosticat cu traumatism cranian sever si politraumatism.
La aflarea vestei cumplite, fosta iubita, Bianca Dragusanu, si-a retinut cu greu
lacrimile si in mod surprinzator a decis sa-i fie alaturi in aceste clipe grele.

Creatorul de moda se afla pe „locul mortului” in masina unor prieteni, care aparent
ar fi consumat bauturi alcoolice si substante halucinogene inainte sa conduca.
Cei doi amici ai designerului au suferit fracturi deschise si contuzii usoare.

Vezi imagini foarte emotionante surprinse de reporterii DC News cu Bianca
din nou in bratele lui Catalin Botezatu.

PS. ATENTIE .Acest anunt era un VIRUS, care circula pe e-mail…odata ce accesai galeria foto il luai !!:(

Cu cateva zile in urma !

S-a întâmplat cu câteva zile în urmă. A fost o fază de genul acelora pe care ştii că le poţi prinde cel mult o dată în viaţă, mai ales cu o persoană pe care o vezi pentru prima dată şi, cine ştie?, poate şi ultima. În ziua aceea intrasem mai hotărât ca oricând. Aproape tot drumul mersesem întins cu gândul ăsta, mânat de sentimentul acela bine ştiut de toată lumea, că odată ajuns la destinaţie trebuie făcut ceea ce situaţia o impune. Aşadar, iată-mă faţă în faţă cu uşa grea, din metal. În jurul meu, oamenii vorbesc, merg, nu mă bagă în seamă. Trag de uşa masivă şi pătrund într-un coridor lung. Mă uit la uşile aliniate toate pe dreapta. În sfârşit, a doua sau a treia e cea care mă interesează. Are o inscripţie inconfundabilă şi, în definitiv, nu e prima oară când intru aici. Un tip se aranjează de parcă ar fi urmat să intre în direct pe cine ştie ce post TV. Abia dacă-l văd cu coada ochiului. Dau să deschid o a doua uşă, care face legătura cu altă încăpere. Cineva mă ajută fără să vrea de pe partea cealaltă şi uşa – la fel de masivă precum cea de la intrare – se deschide surprinzător de uşor. Tocmai mă gândeam ca data viitoare să vin cu vreun deschizător de uşi după mine, când remarc cine mă ajutase. „Scuze”, îngaimă încurcată. E brunetă, la vreo 22 de anişori plus/minus 2-3. Mai remarc că poartă o bluză roz închis, strânsă pe corp. În spatele ei, un tip cu faţa foarte mirată – se vedea că uitase pentru ce venise acolo. Nici la el nu mă uit, altcineva reuşise deja să-mi capteze atenţia. Îmi dau seama că prezenţa feminină care mă privea cu îndrăzneală nu are loc să treacă de mine şi mă dau o jumătate de pas într-o parte. Trece şi iese fără să mai privească la altcineva. După o secundă sau două îmi revin şi eu şi intru pe uşa de unde tocmai ieşise ea. Era capătul drumului meu.
…Au trecut, cred, mai bine de două săptămâni de la întâmplarea asta şi mărturisesc că mi-au rămas în minte chipul cu privirea deloc sfioasă şi ieşirea ei aproape atingându-mă, cu un mers foarte sigur, lipsit de grabă. Acum îmi dau seama că îmi va fi greu să o uit. Cu atât mai mult cu cât, am mai spus-o, nu întâlneşti în fiecare zi o brunetă cel puţin interesantă în toaleta bărbaţilor din nu-mai-contează-care supermarket.

Zi buna s-aveti !

Povestea trandafirului(2)

Dar dragostea îţi dă aripi şi ţi se pare că eşti în stare să faci lucruri pe care nimeni în lume nu le-ar putea face. Aşa că a pornit flăcăul cu înflăcărare să caute minunea de trandafir. Şi a umblat el săracul trei zile şi trei nopţi de i-au sărit capacele. A alergat prin păduri, prin mlaştini, pe câmpii fără margini, da pe unde nu a umblat. Dacă-l vedeai, puteai să juri că e bolnav de streche. Nu-i trebuia nici mâncare, nici apă, nici somn. Dar degeaba. Trandafir roşu,…ioc!
Sâmbătă, aşa, cam pe la şase seara, hai, sase si cateva minute, a găsit el un trandafir cu nişte flori mari şi frumoase cum nu mai văzuse, dar … albe. A simţit că şi înnebuneşte. Îşi dădea pumni în cap şi se văicărea, că dracu i-a scos-o în cale pe aia, că prost a fost că s-a născut, că a doua oară n-or să-l mai scoată nici cu forcepsul. Disperat, a început să se roage de trandafir să facă şi pentru el măcar o floare roşie. I-a povestit toată tărăşenia. I-a spus cât de mult o iubeşte pe printesă, că fără ea viaţa nu mai are rost. Dar trandafirul parcă era surd. Nici măcar să clatine şi el dintr-o frunză, cum că ar fi înţeles.
Deznădăjduit, băiatul s-a aşezat jos lângă trandafir şi a început să plângă. Şi a plâns până când oboseala l-a dovedit şi a adormit.
Am uitat să spun că lângă trandafir se afla un copac singuratic. Şi în copacul ăla îşi făcuse cuib o privighetoare, care fără să vrea, auzise şi ea povestea băiatului. Impresionată, a coborât de lângă puişorii ei pe o ramură a trandafirului şi a început să-l roage şi ea să facă o floare roşie. Şi, minune, trandafirul a început să vorbească. El i-a spus privighetorii că nu este în firea lucrurilor ca el, ditamai trandafirul alb, să facă o floare roşie. Şi totuşi, ar putea face asta, dar numai cu ajutorul ei, al privighetorii. Însă asta o putea costa viaţa.
Atât de impresionată a fost privighetoarea de suferinţa băiatului, că până la urmă s-a decis să îl ajute pe trandafir (în povestea asta parcă toată lumea se prostise). S-a dus la cuib, şi-a sărutat puişorii rugându-se ca Dumnezeu să-i aibă în pază, după care a venit din nou pe ramura de trandafir.
-Ce trebuie să fac?-a întrebat ea.
-Nimic mai mult decât să-mi cânţi un cântec, cel mai frumos cântec pe care îl ştii – i-a răspuns trandafirul. Şi privighetoarea a început atunci să-i cânte Concertul nr.1 în Si bemol de Edward Grieg. Şi în timp ce ea cânta, trandafirul i-a înfipt un ghimpe în inimă şi a început să-i sugă sângele. Şi pe măsură ce sângele se scurgea din ea, cântecul ei se auzea tot mai încet, până nu s-a mai auzit deloc. Dar pe ramura trandafirului apăruse o floare roşie, cum nimeni nu mai văzuse vreodată.
Îţi închipui bucurie pe tânărul nostru când s-a trezit din somn.
A luat repede floarea, i-a mulţumit trandafirului, că era băiat bine crescut, şi a plecat într-o fugă către oraşul în care se afla palatul împăratului. Privighetoarea moartă n-a observat-o, că tare se grăbea. Şi tocmai când oaspeţii soseau la bal în caleşti aurite, a ajuns şi el acolo, cu limba de-un cot. Fix ca să o vadă pe prinţesă coborând dintr-o caleaşcă, îmbrăcată într-o minunată rochie roşie, la braţul unui prinţ spilcuit şi pomădat mai ceva ca o femeie. Câh!
Băiatul nostru s-a apropiat de prinţesă şi i-a întins trandafirul. Prinţesa a luat floarea, s-a uitat câteva clipe la ea şi apoi, cu un uşor aer de indignare, a aruncat-o.
-Ce-ai vrrea acum – a intrebat ea – ca pentrru un biet trrandafirr,fie el şi rroşu,să-mi petrrec o noapte întrreagă cu tine? Mi-o voi petrrece cu prrinţul aici de faţă, carre uite ce mi-a dărruit (am uitat să spun că prinţesa vorbea mai rârâit).
Şi băiatul a văzut că la pieptul prinţesei strălucea, rece, un rubin.

Pe scurt, asta a fost tot. Aş fi putut să fac o variantă şi mai lungă, dar nu-mi place să vorbesc prea mult :))

Hai, s-aveţi un WeeKend fain!

Povestea trandafirului (1)

Hai să ne închipuim că demult, nimeni nu îşi mai aduce aminte când, exista pe pământul ăsta o ţară tare ciudată. Şi era ciudată pentru că acolo toate florile erau albe. Nu exista nici o floare de altă culoare. Şi în ţara asta domnea, cine crezi ? Ai ghicit: Alb-împărat. Şi asta nu ar fi fost nimic, doar s-au mai văzut împăraţi. Dar avea împăratul ăsta o mândreţe de fată că, aşa cum se zice în poveşti, la soare te puteai uita, dar ca să te uiţi la ea îţi trebuiau ochelari de sudură.
Era atât de frumoasă, că imediat ce o vedeai, pe loc te îndrăgosteai. Atâta doar că, aşa cum se întâmplă cu majoritatea femeilor care se ştiu frumoase, avea şi ea un mic cusur, că nimeni nu-i perfect: era puţin-puţin cinică.
Şi mai trăia în ţara asta şi un tinerel, nu tare frumuşel el, dar avea o calitate: era sărac (şi material şi puţin, după cum vom vedea, cu duhul). Nu era el de nasul prinţesei. Dar legile lui Murphy funcţionau şi atunci: te îndrăgosteşti întotdeauna de femeia la care nu ai nici o şansă să ajungi. Ei bine, tânărul ăsta a văzut-o într-o zi pe prinţesă şi, cum era de aşteptat, din clipa aia pentru el lumea a încetat să mai existe. Nu exista decât EA.
O iubea la nebunie. Se culca cu ea (în gând), se scula cu ea în gând şi pe măsură ce timpul trecea, el tot mai tare o iubea. Şi cu cât o iubea mai mult, cu atâta suferinţa sa era mai mare. Asta fiindcă puştiul nu se prostise chiar de tot. Ceva minte tot îi mai rămăsese în tărtăcuţă. Şi mintea asta îi spunea că el nu va avea niciodată şansa să o atingă măcar cu o floare pe prinţesă, darămite să spere că fata îl va iubi vreodată. Dar o iubea atât de mult că s-ar fi mulţumit săracul şi doar cu o atingere de mână.
Şi a suferit el cât a suferit, până ce, în cele din urmă, şi-a luat inima în dinţi şi, nu ştiu eu ce-a făcut, dar a ajuns faţă în faţă cu prinţesa. I-a mărturisit cât de mult o iubeşte şi, prostu tot prost, că ar face orice pentru o strângere de mână de-a ei, şi-ar da şi viaţa.
Prinţesa l-a privit ca pe o ciudăţenie dar, cum ştim că era puuţin-puţin cinică, i-a zis:
-Bine, dacă tu spui că poţi face totul pentru o strângere de mână de-a mea, uite ce îţi propun: duminică va fi mare bal la palat (asta se întâmpla miercuri pe la patru si cinci minute dupăamiaza). Eu voi purta o rochie roşie, roşie ca sângele şi aş vrea să port în piept un trandafir. Dar trandafirul să fie tot atât de roşu ca şi rochia mea. Adu-mi un asemenea trandafir şi îţi promit nu numai că vei avea o strângere de mâna, dar toată noaptea nu voi dansa decât cu tine (cred că se prostise puţin şi prinţesa, prin inducţie).
Când a auzit una ca asta, băiatul nu a ştiut ce să facă mai întâi, să se bucure, sau să plângă. Căci se şi vedea dansând o noapte întreagă cu femeia pe care o iubea, dar de unde mama dracului să ia el un trandafir roşu şi nu orice roşu, un roşu ca sângele, într-o ţară unde toate florile erau albe?

Continuarea in postarea viitoare!

Credincioşi cu păcatul la control!

Credincioşi , cu păcatul la control ! Ce atâta zbenguială prin tentaţiile lumi ? Ce atâa corupţie spirituală ? Ete americanii s-au testat şi a ieşit aşa :
,, Bărbaţii credincioşi păcătuiesc mai mult faţă de femei la consumul de pornografie pe internet, însă femeile îi întrec pe bărbaţi la multe alte capitole, mai relevă studiul: bârfă, îngrijorări nejustificate, gelozie sau invidie, mâncat şi cheltuit în exces.
În proporţie de 50%, credincioşii care au răspuns chestionarului nu au putut explica de ce cedează ispitelor. Pentru a evada din viaţa reală sau din plăcere au fost două explicaţii preferate în proporţie de câte 20% de respondenţi.” ( Barna group )
Păi să vină la noi , că-i pocăim cat ai zice ,, Aleluia” să secătuiescă putineiele de sarmale , fasole cu ciolan şi ape sfinţite in sacralitatea bădărăniei , lăcomiei şi fariseismului , spovedania şterge crima , ochii alunecoşi şi săritul din pat in pat ca şi cum ar fi spălare de creier , pardon conştiinţă , morţii nu-şi aparţin că cenuşa nu – i una cu pulberea pământului , n-avem destui Sfinţi pentru producţia de lumânări şi icoane a Preacuvioşilor şi donaţia nu -i destul de mare pentru a face din România un mare lăcaş indobitocit !
Şi cum omul e curios , şi din curiozitata unora am ajuns să scrim in 0 şi 1 , este cea mai simplă explicaţie a ispitei . Doamne , n – am să te iert niciodată c-ai dat lumii ideea de popime , indiferent de cult ! Aveam destulă prostie şi fără şarlatanie in numele Tău !