Ce ascunde primarul si trompetele lor din așa-zisa presa locala

Curtea de Conturi a finalizat auditul financiar al Municipiului Călărași pentru 2024. Concluzia: opinie contrară — cea mai gravă formă posibilă. Situațiile financiare ale orașului nostru nu reflectă realitatea. Primăria nu a publicat raportul.
Ce s-a găsit concret:

Veniturile anului 2024 apar subevaluate cu 51 de milioane de lei. Din aceștia, 40 de milioane sunt creanțe de la firme deja radiate, înregistrate ca venituri reale, deși acei bani nu vor intra niciodată la buget. Nimeni nu s-a înscris la masa credală înainte de radiere. Nimeni nu a răspuns pentru asta.

Patrimoniul orașului este o ficțiune contabilă: mijloace fixe cu valoare zero, altele cu valoare negativă, uzura reală neînregistrată nicăieri. Inventarierea nu s-a făcut de doi ani.
Deasupra tuturor stă cifra care rezumă totul: 140 de milioane de lei, diferența dintre valoarea reală a construcțiilor și terenurilor municipiului și ce apare în documente. Legea cere reevaluare cel puțin o dată la trei ani. Primăria a ignorat obligația.

Plus ajustări de preț plătite ilegal unor antreprenori, o reorganizare de servicii declarată formală de auditori și o achiziție Rabla Plus cu caiet de sarcini cropit pentru un singur ofertant ,la un preț cu 21.000 lei per mașină peste prețul de catalog.

Pentru că, în final, nu ei plătesc. Plătim noi.

 

Sursa : Amelia Giurca- consilier local

 

Poti sa iti spui parerea aici:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.