Depresia se insinueaza in mintea umana atunci cand viata din acest moment nu corespunde valorilor, dorintelor si nevoilor tale (mai mult sau mai putin constiente), atunci cand in mintea noastra este o diferenta intre imaginea noastra ideala si cea actuala.
In fiecare fiinta exista dorinta de a evolua, de a se schimba, de a depasi rutina, obisnuinta si viata repetitiva, de a cunoaste si imbratisa noul. Daca nu urmam cursul firesc al vietii, ci ramanem blocati intr-o anumita secventa repetitiva a vietii noastre, devenim tristi, apatici, blazati si incet incet se instaleaza depresia.
De multe ori, nu ne depasim situatia prezenta pentru ca suntem intr-o zona de confort calduta, pe care ne este teama sa o parasim in favoarea schimbarii, noului.
Insa in mintea ta se creeaza o imagine ideala catre care tinzi, constient sau inconstient. A refuza sa actionezi si sa te indrepti catre acea imagine ideala este echivalent cu a te inchide intr-o inchisoare invizibila. Incepi sa traiesti ca si o pasare intr-o colivie, mai mult sau mai putin aurita, si iti negi visurile sufletului tau. Depui armele si te complaci sa lancezesti intr-o situatie cunoscuta, care iti da iluzia unei oarecare sigurante.
Depasirea depresiei presupune sa constientizezi cum ti-ar dori sa fii, cum ti-ai dori sa traiesti si apoi sa-ti faci curaj ca sa-ti urmezi visurile, pas cu pas. Nu va fi intotdeauna usor, pentru ca te vor trage inapoi obisnuintele tale si chiar cei din jurul tau, dar cu siguranta va merita: depresia va disparea atunci cand tu iesi din inchisoarea in care esti acum, iti intalnesti imaginea ideala si traiesti in acord cu ea.
Depresia este o boala care nu este deloc usoara si pentru a o evita trebuia sa avem incredere ca problemele pot disparea doar daca le infrunti, ci nu fugi de ele asa cum fac majoritatea oamenilor.