Nanuqsaurus Hoglundi, a trait acum 70 de milioane de ani.

O echipă de cercetători a descoperit în anul 2006, la Polul Nord, rămăşiţele unei noi specii preistorice denumite Nanuqsaurus Hoglundi, care ar fi trăit acum 70 de milioane de ani.

Craniul de Nanuqsaurus Hoglundi, numit şi „şopârla-urs polar”, a fost abia recent identificat de savanţii de la Muzeul Perot de Stiinţe Naturale, din Texas, ca aparţinând unei noi specii. La reconstituirea virtuală, micul prădător a fost descris ca având o culoare kaki şi un strat de pene albastre de-a lungul spatelui.

”Prădătorul pitic este cu adevărat interesant deoarece ne spune ceva despre mediul înconjurător din zona arctică preistorică”, a declarat Antony Fiorillo, unul dintre oamenii de ştiinţă care l-au studiat.

Chiar dacă este considerat de către cercetători ca fiind o specie ”pitică”, acesta ajungea la aproximativ 7,5 metri lungime şi putea cântări în jur de 450 de kilograme. Flora şi fauna din zona arctică preistorică unde a fost găsită reptila din specia nou-descoperită, arată o diversitate rar întâlnită.

”Ceea ce face descoperirea atât de importantă este că ” şopârla-urs polar” ne spune foarte multe despre diversitatea biologică a zonei polare străvechi într-o perioadă în care pe Pământ era foarte cald, prin contrast cu temperatura zilelor noastre” a precizat Fiorillo.

Cercetătorii au crezut iniţial că este doar un Tyrannosaurus rex mai tânăr, însă, structura osoasă a arătat că dinozaurul ajunsese la maturitate atunci când a murit. În perioada in care a trăit Nanuqsaurus Hoglundi, temperatura de la poli era mult mai ridicată, iar iernile lipsite de lumină erau mult mai lungi.

Anunțuri

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s