Exista caderi ”necesare”.
Asa cum exista si adversari necesari si greseli necesare.
Altfel, cum am sti cat de mult valoreaza o reusita, cum am putea masura distanta dintre noi si trecutele noastre fragmente de viata, dintre eul de ieri si cel de azi?
Prietenii ni-i facem singuri si uneori ni-i gonim singuri. Cu sau fara intentie, realizand sau nu cat pierdem de fiecare data.
Se-ntampla si sa gresim de doua ori la fel. Se-ntampla si sa ne ia prin surprindere unele renuntari.
Si, mai ales, se-ntampla adesea ca esecurile sa se suprapuna, punandu-ne la incercare puterea de a incasa lovituri. Lovituri care pot nauci.
Intotdeauna apare si ceva-ul care ne ajuta sa uitam,sa trecem mai departe, sa depasim momentul si, in final, sa ne vindece toate ranile.
Cu ce pret? Asta e numai treaba fiecaruia.

                                                       Iubeste-ti…VIATA!
In aceasta cursa nebuna dupa un statut social, am uitat de multe lucruri mult mai importante si mai aducatoare de satisfactii decat orice. Uitam de parinti, de familie, prietenii, colegii si cel mai dureros am uitat sa ne iubim si sa ne respectam pe noi insine. Plini de rautate si de trufie credem si cautam sa ne satisfacem niste dorinte absurde si prapastioase care nu ne fac altceva decat sa ne indeparteze de oamenii din jur, de esenta fiecaruia si, mai presus de toate, de Dumnezeu.

Daca am invata sa iubim toate lucrurile marunte care ne inconjoara, lucruri care fac deliciul vieţii, daca ne-am aminti mai des de toti cei la care sustinem ca tinem foarte mult, daca ne-am aminti sa spunem “Te iubesc!” mai des, insa din toata inima, daca i-am suna pe cei cu care nu am mai vorbit de foarte multa vreme, daca am reusi sa fim mai buni si sa iertam mai des, daca nu am avea nevoie de o zi speciala (precum Ziua Indragostitilor) ca sa-i marturisim celui/celei pe care il/o iubim toate sentimentele noastre, daca am intelege ca parintii sunt si vor ramane singurii care ne vor purta intotdeauna o dragoste curata si neconditionata, daca si numai daca am putea realiza ca ar fi ideal sa le amintim acestora zilnic cata dragoste le purtam precum şi faptul ca le multumim pentru tot ceea ce au facut pentru noi, dar mai ales ca speram sa reusim sa le aducem macar de doua ori mai multa bucurie decat cea pe care ei ne-o fac pentru ca exista… abia atunci vom putea spune ca intr-adevar iubim si multumim pentru sansa enorma care ne-a fost data si anume : VIATA!

~Dragostea eterna~
Iubirea este cea care ne innobileaza si deopotriva ne face viata mai frumoasa. Ceea ce aduce impreuna doi oameni diferiti, unindu-i in cele mai intime amanunte ale vietii si trezindu-le speranta ca totul va fi bine, este vesnica dragoste care umple golurile din suflete, activand cele mai tainice resurse de care dispune fiinta umana. Suntem capabili sa traim aceasta experienta a bucuriei si daruirii intr-o maniera la care nu ne-am gandit niciodata, dar acest lucru nu este o pura întamplare sau un joc al destinului.
Florin Bogardo spunea in versurile unui slagar vechi:” Iubirea se cere pazita cu zel/ Cu sabii de-oţel/ De ea şi de el.
Dragostea este ceea ce ramane dupa disparitia aurei de romantism şi de romanta din inceputul plin de prospetime al fiecarui cuplu. Dragostea este aceea care poate tine pluta intreaga atunci cand se abat furtunile reci si aspre ale egoismului si delasarii. Ea gaseste cai si resurse sa faca pustiul sa infloreasca, atunci cand nimeni nu mai spera sa poata vedea vreo iesire din impas. Iubirea adevarata nu se gandeste la foloasele sau avantajele pe care le poate obtine de la celalalt, fiind mai degraba dornica sa-i faca acestuia bine, fara sa ceara sau sa astepte ceva in schimb.
Chiar daca se intampla adeseori ca dragostea sa ajunga in impas, nu trebuie sa ramanem ancorati in parerea ca totul s-a sfarsit. Dragostea este capabila sa renasca din propria-i cenusa. Pentru aceasta este nevoie ca unul sa faca un pas catre celalalt. Surpriza pasilor care raspund din cealalta parte poate aparea oricand, pentru ca…”Dragostea nu va pieri niciodata”.