Fundașul în vârstă de 33 de ani și-a încheiat azi contractul cu Inter Milano, grupare alături de care a cucerit cele mai multe trofee din carieră: trei titluri în Italia, două Cupe naționale, două Supercupe, dar și Liga Campionilor și Campionatul Mondial al cluburilor.

Accidentările suferite în ultimii ani i-au scurtat cariera jucătorului român, selecționat de 75 de ori în națională, care ar mai fi putut juca la cel mai înalt nivel câteva sezoane.

Fiul antrenorului Mircea Chivu, Cristian a început fotbalul la Reșița, pe stadionul care îi poartă acum numele tatălui său. După un sezon petrecut la Universitatea Craiova, apărătorul a fost transferat de Ajax Amsterdam, la doar 19 ani.

În cele patru sezoane petrecute în Olanda, Chivu a fost căpitanul ”lăncierilor”, alături de care s-a impus, în 2002, în toate competițiile interne. A plecat apoi în Italia, la AS Roma, însă în perioada petrecută pe ”Olimpico” a cucerit doar o Cupă a Italiei.

Mutarea la Inter, din 2007, a fost una foarte inspirată, el devenind campion al Europei sub comanda lui Jose Mourinho, în 2010. Cristi Chivu a fost în echipa anului desemnată de UEFA în 2002, a cucerit trofeul Marco van Basten în 2000 și a ieșit de trei ori pe primul loc în topul celui mai bun fotbalist român al anului.

Chivu a scris un mesaj emoționant, pe care îl redăm mai jos, prin care marchează retragerea sa din fotbal ca jucător:

„Sunt trist si fericit, rad si plang totodata si ma incearca un sentiment de satisfactie pe care nu-l pot descrie in cuvinte. Fotbalul mi-a oferit ceva ce imi va servi toata viata. M-a invatat ce inseamna pasiunea, ce reprezinta curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte intre visuri si realitate. Stiu cine sunt, ce sunt, ce am facut, cum am facut si va pot spune ca a fost o calatorie plina de provocari. O calatorie in care nu am renuntat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocarile pe care destinul mi le-a asternut in cale. Le-am infruntat plin de convingere ca voi voi reusi, ca voi trece mai departe, ca intr-o zi imi voi privi copiii si cu o imbratisare imi vor multimii. Atat si nimic mai mult.

Multumesc parintilor mei pentru educatia pe care mi-au oferit-o. Acum 24 de ani am inceput o calatorie motivat de o persoana care mi-a fost model si sursa de inspiratie. Ne-a parasit 8 ani mai tarziu si am crezut ca pentru mine totul s-a terminat. Aveam 17 ani. A fost tatal, antrenorul, prietenul si cel mai mare critic al meu.

Este prima persoana careia vreau sa-i multumesc pentru ca in toti acesti ani l-am simtit langa mine mereu. Am incercat sa fiu ca el, sa fiu demn, curajos, ambitios, corect asa cum m-a invatat. Inainte de a fi ceva, am incercat sa fiu OM. As fi avut nevoie de tata mai mult decat cineva si-ar putea imagina, decat, probabil, s-a gandit el in scurta noastra calatorie prin aceasta lume.

Multumesc tuturor antrenorilor cu care am inceput, celor cu care am colaborat de-a lungul timpului si despre care pot spune ca au fost o sursa de inspiratie continua pentru mine.

Multumesc cluburilor la care am activat pentru ca au avut incredere in mine si pentru ca mi-au oferit posibilitatea de a creste in tari si in orase diferite invatand sa devin o persoana mai buna. Multumesc tuturor suporterilor de la echipele la care am activat pentru ca fara sustinerea si fara pasiunea lor fara margini, succesele noastre nu ar fi fost posibile. Am respectat si onorat istoria si traditia clubului pentru care activam.

Multumesc staff-ului medical, doctori, fizioterapeuti, pentru sprijinul lor moral, pentru intelegerea pe care au avut-o in ceea ce ma priveste, pentru ca m-au suportat, dat fiind faptul ca am fost un record-man al accidentarilor. Daca imi permiteti si sper ca ma intelegeti, vreau sa-i multumesc in special medicului si prietenului meu, Franco Combi. Fara el nu aveam onoarea de a scrie aceste randuri.

Multumesc tuturor celor care nu apar in fata, dar care au un rol important in bunul mers al unei echipe de fotbal, oameni apropiati, cu care interactionam zi de zi, si care incercau sa ne faca toate mofturile: magazioneri, bucatari si tot persoanlul de intretinere. Cu respect, admiratie si in loc de „Bonjour” ramane „Au revoir”.

Am cunoscut multi fotbalisti in toti acesti ani, le multumesc tuturor pentru respectul pe care mi l-au oferit si vreau sa ii asigur ca a fost o onoare pentru mine sa le fiu coleg, partener de lupta si sa impartim infrangerile si victoriile. Veti ramane in inima mea pentru totdeauna. Vestiarul imi va lipsi cel mai mult.

Nu in ultimul rand, vreau sa-i multumesc sotiei mele, Adelina. A renuntat la visurile ei pentru a fi alaturi de mine, am crescut impreuna printre straini si am depasit momente grele. Ea este cea care m-a sustinut si inteles in cele mai grele momente, mi-a oferit dragoste, liniste si familia la care am visat. Le multumesc fetelor mele, Anastasia si Natalia, care au avut grija sa nu fiu niciodata trist si sa uit de orice suparare. Ele trei sunt mai presus de orice satisfactie profesionala pe care am avut-o sau o voi avea in viata.

Am intrat in aceasta lume tanar, in liniste, visator si plin de ambitie si ies cu ceva fire albe, multe cicatrici si cu convingerea ca inima mea e la locul ei chiar, daca am pus-o de fiecare data la dispozitia echipelor la care am jucat. Tata, sper ca esti mandru de omul care am devenit. Este sfarsitul unei calatorii… si inceputul, pentru restul vietii mele!!!”.

Cristian Chivu a evoluat in 75 de meciuri pentru nationala Romaniei! Fundașul român a învățat tainele jocului profesionist la Amsterdam, iar evoluțiile de la Inter Milano i-au adus consacrarea la cel mai înalt nivel!