Să lucrezi în educație a devenit „cool”

 

Îmi place că pentru o mică parte a României, să lucrezi în educație a devenit „cool”. Vin mulți tineri la interviu, pentru formare în echipele pe care le conduc sau chiar adulți care vor să își schimbe, dupa 35 de ani, domeniul de activitate.

Unii rezistă, alții pleacă. Cei mai mulți nu rezistă

Una e imaginea înălțătoare și idilică a educatorului din pozele de pe FB, înconjurat de copii și, eventual, o rază de lumină, dinspre fereastra cu perdeluțe colorate – și alta e realitatea în teren. Una sunt postările despre cum îmi doresc să inspir copiii, alta e câtă rezistență am eu cu emoțiile și nevoile lor.

Munca lângă și pentru copii e munca de jos. Trebuie să ai în tine un fel de smerenie față de viață și puterea de dedicare, dincolo de cine ești și cum te simți în ziua respectivă. Trebuie să știi să te apleci, să ștergi mucii, să asiști lacrimi și furii, să verifici spatele de transpirație, să îi asculți și să ii vezi tot timpul, să deprinzi logica glumelor lor și să înveți să le faci și tu, cu modestia egalului lor. Trebuie să le fii lider, putere, centru de siguranță, să ai ochi la ceafă si reflexe de pilot.

În niciun caz nu trebuie să te lași captivat de faptul că te iubesc. Nu-mi sună bine niciun adult profesor care se laudă că-l iubesc copiii. Nevoile noastre de a fi iubiți nu de la copii trebuie împlinite. Un adult care lucrează cu ei trebuie să știe să se încarce singur, ca să aibă destulă energie de unde dărui.

Pentru cei care vreți să deveniți traineri sau conducători de alte produse educaționale, va trebui să știți că atelierul vostru cu ei începe cu mult înainte de spațiul clasei – din momentul în care ai ales să îi ajuți și la vestiar, și la baie, din momentul în care ai ieșit la supraveghere afară și ai rămas 100% prezent în joaca lor, din momentul când ai lăsat telefonul de-o parte sau alte griji ale zilei.

Nu e idilic să lucrezi cu copiii. E greu tare. Nu poți fi în fața lor decât dacă știi să te susții pe tine, gândurile, emoțiile și corpul tău.

Nu căutați prezența copiilor în perioade de tranziție, depresie sau căutări personale în viața voastră. O să stoarcă tot din voi și o sa vă lase și mai debusolați. O să ajungeți, în negare, să dați vina pe ei – că nu-s atenți, cuminți sau educați.

Educația e cool, dar cu multe, multe momente de rutină, muncă, repetiție, insistență, servire a celuilalt, aplecare asupra lui. Poezia apare abia după ce ai rezistat suficient de mult într-un loc, ca să ajungi să construiești.

Sursa: Oana Moraru, Scoala Helikon Calarasi

Reclame

2 comentarii

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.