În ziua înmormântarii, decedatul este condus pe ultimul drum spre cimitir la mormântul său.

Pe ultimul drum este însoțit de familie, rude, prieteni și de toate persoanele dragi din viața lui.

Fiecare pas spre mormânt este urmat de tradiții și obiceiuri ce sunt strâns legate de conceptul vieții și al morții.

Stâlpii

Din vechii timpuri ceremonia de înmormântare este înconjurată de obiceiuri și tradiții. Sunetul clopotului de la biserică este o înștințare pentru întreaga comunitate că unul dintre ei a părăsit lumea celor vii. Odată cu sunetul clopotului, ritualul funerar este urmat de tradițiile de înmormântare.

Stâlpii sunt cele 11 evanghelii ale învierii care sunt citite cu ocazia înmormântarii. Citirea stâlpilor este ca o mângâiere pentru cei întristați și îndoliați de pierderea celui drag.

 

În fiecare zonă a țării citirea stâlpilor se face în funcție de tradițiile locale. Citirea stâlpilor, în multe zone, are loc chiar după moartea omului, în alte zone aceasta se realizează la priveghiul mortului sau în biserică, în unele regiuni se citește la mormânt sau în timpul opririlor ce se fac pe traseul parcurs până la mormânt.

Opririle sau popasurile pe drumul care duce la mormânt se numesc stâlpi sau stări, prohoade. Sunt momentele de citire a rugăciunilor de iertare a păcatelor. Aceste opriri, conform datinilor vechi erau în funcție de cât de bun sau rău a fost persoana decedată în tmpul vieții. Stâlpii în obiceiurile vechi sunt asemănați cu vămile care trebuiau plătite. Cel bogat plătea vămile, iar cel sărac avea parte de mai putine opriri. Mulți considerau că opririle trebuie făcute în funcție de sufletul omului, chiar dacă era vămile erau plătite.

În timpul popasurilor de citire a stâlpilor se împarte și pomană, în fiecare zonă fiind reprezentată prin colaci, bani, lumânări. Toate pomenile se dau pentru sufletul mortului.

Mormântul

Reprezentat ca loc de veci, groapa are o importanță deosebită în obiceiurile funerare. În tradiția românească, groapa avea o importanță majoră, ea trebuia realizată cu mare atenție deoarece existau și multe superstiții legate în mod direct de aceasta. Groapa trebuia sapată pentru a se potrivi cu lungimea sicriului, daca groapa era mai mare era semn că urma un alt deses în familie. Cum fiecare zonă are tradițiile și obiceiurile autentice și diferite la fel și la ritualurile de înmormântare acestea diferă. În unele zone, groapa era săpată de rudele cele mai apropiate ale mortului, iar în alte zone ale țării acest lucru aducea ghinion, iar groparii erau persoane care nu îl cunoșteau pe mort sau pe familia acestuia. Tradiția româneasă mai spune ca dacă un animal sare peste groapă poate aduce ghinion.

 

Odată lăsat sicriul preotul pecetluiește groapa. Acest obicei nu este practicat în toate zonele țării. Acest ritual este o tradiție ce are legătură cu învierea. Pecetea se face sub semnul crucii cu țărână ce se aruncă peste sicriu. Superstiția spune că această pecete te păzește de strigoi și fantome.

Viața satului este plină de obiceiuri și ritualui care sunt înfăptuite în ritualul de înmormântare. Multe dintre acestea sunt încă prezente, la fel și însemnătatea lor.

Moartea vine peste om neașteptată, este un moment de durere pe care trebuie să îl trecem. Fiecare înmormântare necesită pregătiri, iar pentru aceasta echipele de servicii funerare sectorul 5 și sectorul 1 București sunt pregătite să oferă ajutor profesional famililor îndoliate.

Echipa noastră de servicii funerare sectorul 2 și pompe funebre sectorul 4 oferă servicii de calitate cât și transport funerar în București.