Familia e sfanta. Familia inseamna obligatii si responsabilitati. Trebuie sa pui familia pe primul plan. Daca vrei sa fii autonom si sa traiesti cum vrei tu… nu ai voie pentru ca asta inseamna egoism.

Nu ai voie sa iesi din cuvantul parintilor, nici cand ai 20, 30, 40, 50 de ani. Indiferent cum sunt parintii tai si indiferent cum s-au purtat cu tine: abuz fizic, psihic, inhibarea personalitatii, dictatura etc., ei stiu mai bine. Doar au o varsta si asta inseamna automat intelepciune. Nu conteaza nici ca parintii tai nu sunt modele de viata pentru tine, ca nu au realizat nimic in viata lor in afara de faptul ca te-au facut pe tine, ca tata e alcoolic si agresiv, ca mama este o casnica fara personalitate, dependenta de tata si depresiva. Ei sunt sfinti si trebuie sa le permiti sa iti dicteze viata.

Apoi, iti faci propria ta familie. Ca asa se face. Te indragostesti si te lasi vrajit de povestea cu „au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Te casatoresti repede si intri in filmul cu job, credit la banca, copii – unul sau mai multi. La un moment dat te trezesti si iti dai seama ca viata ta este o corvoada, ca nu traiesti asa cum ai visat cand erai adolescent, ca ti-ai inabusit visurile si ca de mult nu mai faci ceea ce-ti place, ci doar ce trebuie. Intri in depresie, devii anxios sau faci atacuri de panica. Iei pastile si speri ca trece. Sau devii alcoolic. Oricum nu poti sa schimbi nimic, ca doar ai rate la banca si nu ai cum, ai copii si ei trebuie sa creasca cu ambii parinti, indiferent daca se mai inteleg sau nu, daca se urasc sau nu.

Constatand ca esti prins intr-o capcana, tragi tare la lucru ca sa nu stai pe acasa, apoi seara te imbeti bine si maine continui. Sau, daca esti femeia din cuplu, iti gasesti implinirea in copiii tai – ei sa fie cei mai cei, macar ei sa aiba o viata frumoasa, asa cum nu ai avut-o tu.

Daca ai noroc si lucrezi intr-o corporatie, abia astepti team-building-urile. Nu pentru ceea ce inveti acolo, ci pentru serile in care poti sa iti faci de cap… cu tipa/tipul ala pe care ai pus ochii de mult. Care este in aceeasi situatie ca tine. Daca relatia se infiripa, deveniti amanti. Dupa un timp, luati decizia: gata, ne anuntam fiecare partenerii ca divortam si apoi vom fi fericiti impreuna.

Urmeaza divorturile. Cu avocati, scandal, complicatii. Cum facem cu creditele, cu custodia copiilor, o multime de probleme. Unii, in aceasta faza, renunta. Si isi anunta sotul/sotia ca raman impreuna, insa doar pentru copii. Interesanta trebuie sa fie atmosfera in acea „familie” dupa toate acestea. Ah, si amantlacurile continua. Poate nu cu aceeasi persoana, dar odata invatata aceasta metoda de „coping la stres”… va avea tendinta sa se repete. Dar nu conteaza, asta inseamna sa fim impreuna „la bine si la rau”.

In cazul in care cei doi amanti duc pana la capat planul lor trebuie sa faca fata oprobiului public: adica barfele celor din jur care fac si ei la fel, dar sunt suficient de ipocriti incat sa nu recunoasca, sau ale celor care si-ar dori si ei sa aiba curajul sa faca asta, dar cum nu o fac, se transforma in justitiarii celor cu mai mult curaj.

Apoi, povestea continua. Tu de ce nu-l iubesti pe copilul meu la fel ca si pe al tau? Lui de ce i-ai luat cadou si baiatului meu nu? Noi probleme apar si in „familia” proaspat constituita. Alte probleme, alte compromisuri.

Povestea mea poate sa continuie, insa cred ca ai inteles ideea. Familia nu este nici pe departe sfanta, ci este un spatiu in care fiecarui membru i se cere sa renunte la sine pentru binele comun. Care este binele comun nu se stie sau este atat de departe de adevar incat a devenit o forma fara fond. Familia este, de multe ori, doar un concept in spatele caruia se ascunde multa ipocrizie, fatarnicie, manipulare, dorinta de control si, mai ales, mult egoism.

Familia iti cere sa fii altfel decat simti sa fii, sa renunti la tine, sa faci compromisuri. Pentru binele cui mai exact? Da, probabil ca unul dintre membrii acelei familii se hraneste cu sacrificiul tau pentru ca in acest fel simte ca propriul sau sacrificiu isi gaseste o compensare.

Aceasta este realitatea din spatele pozelor perfecte din multe familii, din pacate. Stii si tu asta la fel de bine ca si mine. Iar in aceste conditii, oare nu ar fi mai interesant sa regandim, fiecare pentru noi insine, toate aceste concepte si „valori” dupa care alergam, fara sa ne gasim vreodata fericirea si implinirea?

Deschide ochii, devino constient si macar tu alege sa nu mai perpetuezi toata aceasta ipocrizie care duce la atat de multe tulburari psihice, fizice si vieti distruse.

sursa: Ursula Sandner-facebook.com