In cautarea scolarilor pierduti

Cum se pierd copii din sistem si cum se pierde interesul pentru scoala a celor care raman si ajung sa nu treaca pragurile dintre cicluri.
Este nevoie de cresterea finantarii pe elev, dar si de alocare diferentiata, in functie de nevoile reale de educatie ale fiecarui copil
Abandonul scolar – fenomenul cel mai grav in educatia din Romania – trebuie privit nu numai ca o problema a copilului, ci ca o problema a intregii societati: are implicatii asupra prezentului, dar mai ales asupra viitorului fiecaruia dintre noi. Recuperarea tuturor scolarilor pierduti, la orice varsta s-ar face aceasta, poate parea un vis quijotesc, dar este, in primul rand, o necesitate economica si sociala. “Odata constientizat acest fapt, constientizezi de fapt nevoia de schimbare a scolii, pentru a fi mai atractiva, mai motivanta, mai eficienta in utilizarea resurselor”, considera Daniela Visoianu, reprezentanta a Asociatiei C4C – Communication for Community si presedinta a Coalitiei pentru Educatie.

Cu acesta concluzie a fost marcata ieri, la Institutul Cervantes din Bucuresti, incheierea proiectului cofinantat din Fondul Social European ”Cu mic, cu mare, din nou la scoala”, derulat de catre Asociatia C4C – Communication for Community, in parteneriat cu Inspectoratele Scolare Judetene din Gorj, Calarasi si Prahova (POSDRU 140741).
Lansat in primavara anului 2014, programul a reusit sa readuca in bancile scolii 377 de adulti (majoritatea tinere mame) pentru a-si finaliza cel putin doua clase din ciclul primar, abandonat in urma cu 10-20 de ani. Beneficiarii provin din 13 comunitati defavorizate din zona Munteniei, acolo unde scoala nu a reusit sa invinga riscul de abandon scolar asociat in general acestor comunitati.
“Acest proiect a fost o exemplificare, la scara mica, a efortului de care e nevoie la nivelul intregii societati pentru recuperarea unei resurse de munca, de dezvoltare si de stabilitate de care astazi, in mod nepermis, nu tinem cont”, mai spune Daniela Visoianu.
Proiectul a adus resursele financiare necesare, prin alocatii lunare ca beneficiarii sa treaca mai usor peste barierele materiale, chiar sociale, mai ales in cazul femeilor de etnie roma. De asemenea, a mobilizat intregul mecanism de resurse educationale, de la profesori/invatatori la mediatori scolari, de la directori si inspectori scolari la specialisti din cadrul organizatiilor neguvernamentale.
Fiecare resursa a avut rolul sau, primordial fiind, desigur, cel al educatorului, cel care ii ajuta pe invatacei, cu mic, cu mare, sa se (re)descopere. ”Sunt studii care spun ca influenta profesorului asupra copiilor care provin din medii avantajate (familii cu status material si social ridicat) este undeva la 10% pe parcursul a trei ani de teste standardizate. Dar aceasta influenta creste la 40%-50%, cand ne uitam la copiii din mediile defavorizate”,  a aratat Serban Iosifescu, presedintele Asociatiei de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP).
”In mod normal, munca noastra se face cu pasiune si incredere. De data aceasta a trebuit sa le folosim in doze si mai mari, pentru ca nu-i usor sa lucrezi cu un adult care poate nu a avut niciodata deprinderea sa tina un creion in mana. Dar cred ca proiectul acesta ne-a aratat, tuturor celor implicati, ca scoala trebuie regandita de la prima sansa, pentru a nu mai fi nevoie de a doua sansa. Trebuie sa iesim fiecare – cu mic, cu mare, cum s-ar spune – din zona de confort, nepasarea trebuie sa se evapore”, spune Alina Trupoiu, profesoara de chimie-fizica, directoarea scolii ”Constantin Stere” din Bucov, Prahova. Asemeni celorlalti profesori, dna Trupoiu scoate in evidenta efectul major pe care il au proiectele de tipul ”A doua sansa”: duc la imbunatatirea evidenta a prezentei la scoala a copiilor beneficiarilor, pentru ca parintii devin mai constienti de ceea ce au pierdut si se mobilizeaza pentru a-si tine copiii la scoala.
Nevoia de schimbare in abordarea ideii de scoala a reiesit si din prezentarile unor proiecte care au ca tinta prevenirea abandonului/parasirii timpurii a scolii, derulate de organizatii neguvernamentale ca United Way, World Vision, Salvati Copiii sau IDEE – Institutul pentru Dezvoltarea Evaluarii in Educatie. Mai multe puteti afla aici.
”Totul pleaca de la abordare. Ne uitam cu invidie la rezultatele generale ale sistemelor de invatamant din alte tari – Finlanda este referinta preferata. Dar uitam sa amintim ca acolo copilul este vazut, in primul rand, ca o responsabilitate a societatii: statul este primul chemat sa aiba grija ca acel copil sa fie format si dezvoltat pentru a-si gasi un loc in societate”, conchide Daniela Visoianu.
sursa: pluscommunication.eu
Anunțuri

1 comentariu

  1. Daca finantarea ar fi solutia, copiii din New York ar trebui sa fie genii. Daca scoala ar educa, nimeni nu ar mai fi analfabet. Dar nu este asa. Poate ca trebuie ultat in alta parte pentru solutii. Finlanda nu este un raspuns, dimpotriva.

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s