Sase luni cu frunze

Cu ani in urma, ma palise din senin, regimul vegetarian. Chiar nu stiu ce ma apucase, cine-mi bagase in cap treaba asta „sofisticata” de vegan-vegetarian, dar bine nu mi-era. Imi plictiseam si enervam o prietena carnivora careia incercam sa-i povestesc ce vegetarian m-am facut, in timp ce salivam cind o vedeam mestecind ba o bucata de piept carnos, ba o pulpa bine rumenita. Toate astea, in timp ce eu molfaiam spanac si toate legumele din lume. Prietena cu pricina isi rotea ochii cind imi asculta aventura cu frunze verzi, patlagele, nuci si alune.
Am rezistat sase luni fara carne, luni in care, sincer, am suferit. Si nu numai ca visam gaini si vaci, dar ma si ingrasasem, iar dupa fiecare masa, mi-era foame. Nu aveam rabdare sa urmez diete, retete si timpenii din acest ciclu, sau sa inlocuiesc cu grija proteinele din carne. Si pe acea vreme nici nu faceam sport. Am mincat ca un lesinat numai salate, brinzeturi si verdeturi, pina nu am mai suportat fizic si psihic. Ce tortura!
Intr-o zi, am simtit cum ma ia o ameteala serioasa si ciudata, iar in fata ochilor mi s-a infatisat o pajiste vesela cu oi, capre, gaini, vaci grase si frumoase, dupa care imi imaginam ca alerg, sa le prind si sa le-nghit. A fost ultima mea zi de vegetarian. M-am dus fulgerator la primul restaurant si mi-am comandat cea mai mare gaina la gratar. Fara salata! Dupa sase luni de „foamete”, atit eu cit si stomacul meu ne-am regasit linistea si satisfactia.

Nu e treaba mea cum se descurca si se bucura unii cu regimul lor vegan si nici nu ma intereseaza sa aflu, dar stiu sigur ca pentru mine nu functioneaza si, astfel, am dat ascultare organismului meu care cere, pofteste, cind o gaina zvelta, cind un vitel ochios, cind o vaca urecheata. Desigur, nu servesc zilnic, intrucit nu sint chiar un mare mincacioas dar, de 2 ori pe saptamina imi iau proteinele din acest ingredient numit carne.