De ce să nu-ţi duci bărbatul la cumpărături, dacă nu-i place…

Nevasta-mea ma tot chinuia sa merg cu ea la cumparaturi si ma tot tara dupa ea prin Mall . Partea proasta e ca eu (ca toti barbatii dealtfel) am oroare de lins vitrine si pierdut timpul prin magazine. Iar nevasta-mea e campioana la luat magazinele la rand. Pana ieri,cand nevasta-mea a primit o instiintare din partea magazinului.

Draga D-na Popescu,
In ultimele 6 luni sotul dvs. a facut oarecare probleme in magazinul nostru,a avut un comportament pe care nu-l mai putem tolera asa ca suntem nevoiti sa va interzicem sa ne mai vizitati magazinul.Motivele pentru decizia noastra (completate cu inregistrari ale camerelor de supraveghere) sunt urmatoarele :
15 Iunie : A luat 20 de alarme de pe produse si le-astrecurat in buzunarele sau produsele altor cumparatori.
2 Iulie : a setat toata aparatele radio cu alarma de la raionul Electrocasnice sa porneasca alarma la 5 minute unul de altul 7 Iulie : a varsat 2 tuburi de ketch-up dintr-un colt al magazinului spre toaleta femeilor
19 Iulie : S-a dus la un angajat nou si cu un ton oficial i-a spus :Aveti un cod 4 la raionul de gradinarit.Din aceasta cauza angajatul si-a parasit postul,drept urmare a fost sanctionat de catre seful de
departament iar aceasta a dus la o greva a angajatilor si prin urmare au fost pierderi pentru firma noastra
4 August : a umplut cu bomboane M&M casuta de scrisori si reclamatii a magazinului
14 August : a mutat panoul de atentionare „Atentie!!! Suprafata alunecoasa” in zona acoperita cu mocheta a magazinului 15 August : a ridicat un cort in zona articolelor de camping si a spus unui numar de 20 de copii ai clientilor ca nu au voie sa vina in camping decat daca aduc fiecare cate o patura si-o perna in 2 minute.Sectiunea de lenjerie de pat a avut de suferit.
23 August : A setat toate sistemele home-cinema sa cante marsuri patriotice comuniste si a organizat o parada prin magazin. 4 Sept : s-a folosit de una din camerele de supraveghere pe post de oglinda pentru a-si stoarce punctele negre de pe fata si a-si curata nasul 10 Sept : in timp ce proba cateva din pustile de la raionul de
Vanatoare si Pescuit Sportiv l-a intrebat pe angajat daca stie unde se gasesc pastile antidepresive in magazin
3 Oct : se plimba intr-un mod ferit si ascuns prin magazin in timp ce fredona melodia din Misiune Imposibila
15 Oct : S-a ascuns intre rafturile noastre cu camasi pe umeras si cand se apropia un client incepea sa strige : EU,EU, ALEGE-MA PE MINE!!!! 25 Oct : cand am facut la sistemul audio al magazinului un anunt s-a
ghemuit brusc in pozitia fetala si a inceput sa strige „O NUUUUU,NU
VOCILE DIN NOU”

Si ultima,dar in nici un caz cea mai putin importanta :
31 Oct : a intrat intr-o cabina de proba a inchis usa si dupa aproximativ 10 minute a strigat foarte tare „Bai fratilor iar ati uitat sa puneti hartie igienica”.O angajata de la raionul de haine a lesinat.

De neinvins

Poporul acesta este de neinvins. Doamne, multe poate sa indure acest popor, dar chiar si Tu fereste-te din calea lui cand nu va mai putea sa duca, cand Duhul antic si nemuriotr se va trezi in inima poporului acestuia. La acest popor, o floare, o fetita, poate deveni simbolul sacrificarii. Nici macar tu Doamne nu o sa poti opri puterea duhului poporului de tine insuti creat. 20 de ani unii incearca sa doboare acest popor adormit si nu reusesc sa-l cucereasca in totalitate. Nici macar adormit cum este nu reusesc sa-l cucereasca. Dar, daca s-ar trezi? Atunci si Tu Doamne, o sa-ti doresti sa fii de partea lor, pentru ca a lor si a Ta va fi imparatia si slava si puterea in toata lumea aceasta vazuta si cea nevazuta. Doamne nici macar Tu, nu te pune rau cu acest popor, caci mare ste puterea lui chiar si cand doarme. Nici un popor din europa nu ar fi rezistat nici macar 4 ani de ani de asalt, atac, bombardare, denigrare, separare, linsare mediatica…etc. Noi Doamne rezistam 20 de ani deja chiar si daca suntem inca adormiti ca spirit. ,,Trezeste-te romane, din somnul cel de moarte….Doamne chiar si Tu fereste-te ca asta sa se intample.

În pat cu … prietenul

Abia ne mutaserăm în apartamentul nostru, după ani de chirie. Nu reuşisem să – zicem – mobilăm decât dormitorul. Aveam o canapea extensibilă, cu bibliotecă deasupra, care, atunci când era întinsă, jumătate intra sub biblioteca respectivă, aşa ca sub un acoperiş. Are şi canapeaua asta, povestea ei. Bun. Prietenul nostru, să-i spunem Raul, a venit cu treburi în Bucureşti şi, cum nu avea unde să doarmă, firesc, l-am chemat la noi. Este un tip extraordinar şi suntem prieteni de peste 20 de ani, deşi e mai mare decât noi cu vreo 13-14 ani. Ajunge el la noi, într-o joi seara. Acum, nu prea ştiam cum să dormim. Pe jos, ne-a fost jenă să-i spunem să doarmă, aşa că ne-am aşezat de-a latul în canapeaua cu acoperiş, astfel că jumătatea de sus era sub bibliotecă, jumătatea de jos, în afara ei şi chiar în afara patului, pe nişte scaune de bucătărie aranjate de mine, cu măiestrie, în continuarea culcuşului. Numai că Raul este un tip uşor ipohondru. A, am uitat să vă spun că George îmi zice să dorm eu la mijloc, că el nu poate dormi lângă Raul; dacă, noaptea în somn, în loc să mă ia pe mine în braţe, îl ia pe el? Ok, zis şi făcut. Numai că, aşa cum spuneam, Raul e uşor ipohondru deşi, pare-se, are şi ceva probleme cardiace, aşa că, înainte de culcare, mă întreabă:
-Adela, ai oţet?
– Am, zic, dar ce faci cu el?
– Păi, să înmoi un prosop ceva, să-l ţin pe frunte.
– Îu, dar ce ai, ţi-e rău?
– Nu, doar aşa, preventiv.
Merg la bucătărie, îi dau oţetul, apoi mă întorc în pat. Se făcuse deja târziu şi, a doua zi dimineaţă, trebuia să merg la serviciu.
Lumeeeeeee, şi veni aşa un miros de oţet, de ziceai că cineva punea murături. Şi, după miros, apăru şi Raul, înfăşurat tot în prosoape îmbibate. S-a aşezat liniştit în pat, ne-a spus noapte bună şi s-a culcat. Eu mă îngrămădesc cât pot în George şi încerc să adorm. Nicio şansă. Mă gazam cu fiecare minut care trecea. Până la urmă, nu ştiu cum, probabil că mă obişnuisem cu mirosul, aţipesc. Numai că îl apucă pe soţul meu un sforăit din ăla preluunnggggg şi pe mai multe note, ca un şuierat de tren în gară. Şi doar ce aud “buf, buf” şi, imediat după:
– Băăăăăă, aşa se sforăie, că omori omu’!
George nu avea nicio treabă, se întoarce pe partea cealaltă, mormâie ceva şi adoarme la loc. Raul, care, speriindu-se, a dat cu capul de “acoperişul” patului, mormăia, la rîndul lui:
“-Bă, mai sforăie omul, dar nici aşa. O face mai elegant, nu să-i sperie pe ăia de lângă el, de moarte. Păi degeaba mi-am dat eu cu oţet, că ia uite acum, mă doare inima!”
Mie îmi venea să-i arunc pe geam, pe amândoi. Într-un târziu, s-au liniştit spiritele, dar a sunat ceasul.
A doua zi la serviciu, cu nările îmbibate de oţet, cu cearcănele până la genunchi, eram ca un zombi.
A, şi prietenul nostru a revenit şi după două săptămâni.

Urari de Craciun

Sa va fie casa, casa
Cu bucate noi pe masa
Mos Craciun cu sacul plin,
Drumu’n viata cat mai lin,
Bogatie cata vreti,
Sanatate pentru toti,
Iar la anul care vine
Sa va fie si mai bine.
7. Iata vine Mos Craciun,fara sanioara,
Un ren e bolnav nu-i zapada afara,
Dar in sacul lui are incarcate,
Sincere urari,multa sanatate
Doar belsug in casa si o viata frumoasa
LA MULTI ANI

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Saptamana Recunostintei pe facebook

Am mai publicat o postare pe acest blog

De pe pagina de personala de facebook a lui Mihaela Radulescu: „Declar deschisa „Saptamana Recunostintei pe FB” – acum e o buna ocazie sa le multumiti tuturor celor care au insemnat ceva pentru voi anul acesta, care au facut ceva simplu, dar consistent pentru voi. Multumiti-le pe paginile voastre si veti avea cea mai buna energie pentru sarbatori si noul an.
Eu va multumesc tuturor celor care mi-ati umplut viata de bucurie, de emotie, tuturor celor de la care am invatat ceva nou, tuturor celor pe care i-am avut alaturi de mine in toate demersurile umanitare, sociale sau personale.
Va urez un Craciun plin de bucurii, de oameni dragi in preajma si in suflet ! Atentie, oferta limitata !:)))
Cele 17 000 de sms-uri trimise la 8833 si donatiile voastre pentru Salvati Copiii Romania sunt cel mai frumos dar pe care mi l-ati fi putut face vredata ! Va multumesc si sper sa simtiti caldura cu care va imbatisez pe toti !”

Artistul , Adela Onete

Sursa Adela Onete, pagina de facebook

Artistul

Azi, e trist artistul.
Şi-a pus sufletul în cui.
Nimeni nu mai vrea să ştie
care e povestea lui.

Nici lacrimi nu mai are,
le-a dus la amanet.
Se-ncuie în visare,
se ascunde-ntr-un sonet.

Ar mai avea multe de spus,
dar nu mai are spectatori,
căci ei, pe rând, cu toţi, s-au dus,
spre alte lumi, spre alte zări.

Şi-a aşezat sufletul în palme
şi l-a dăruit mereu.
N-a simţit sete, n-a simţit foame,
tot timpul „voi”, mai deloc „eu”.

Azi, bietul artist e trist.
Îşi lasă, încet, fruntea în palmă,
pe ecran, scrie „SFÂRŞIT”,
iar el nu vrea decât să doarmă.

Un sms la 8833

„Am un vis – sa vad macar o biserica din Romania care sa faca o campanie umanitara, adica sa ajute cu adevarat o comunitate. Exista exceptii, stiu cativa preoti minunati, care au schimbat lumea in care traiesc, dar, cei mai multi nu folosesc cutia milei pentru enoriasi sau pentru problemele lor, stiti la fel de bine ca mine, doar ca nu indrazniti sa o spuneti. Pe voi nu va mira ca in satele de unde auzim de cele mai tragice povesti despre vreo familie numeroasa , pe care se darama casa, preotul are o casa in deal, trainica si cu camara mereu plina ?!… Chiar nu va suna anapoda ca-s sate intregi cu 2 biserici, dar nicio scoala ?! … La inundatiile alea grele, cand am facut acel pod aerian de ajutoare, a trebuit sa ma lupt cu niste preoti din cateva sate, pentru ca, in loc sa deschida bisericile si sa lase oamenii sa doarma in ele ( era vorba de zeci de familii, cu copii mici si batrani, care dormeau sub cerul liber, in noroaie…), se plangeau ca acestia vor face mizerie inauntru si vor distruge biserica (chiar, ce-o fi zis Dumnezeu despre „trimisii” lui ?…:)))) ….Am stat cu lopata-n mana pana am vazut oamenii aia batuti de soarta inauntru, la adapost, protejati macar de peretii bisericilor….
Inca sunt impietrit de indignare ca vom construi o catedrala a mantuirii neamului, cand etaje intregi din spitalele pentru copiii n-au nici macar incalzire, nu mai spun de dotari , personal, medicamente….. Inca sper sa fie o gluma ca vom casapi sute de milioane de euro pentru o cladire inutila, cand doar cu ajutorul a mii de oameni am reusit sa instalam un incubator la maternitatea Cantacuzino si ne chinuim acum, tot cu miile , sa cumparam si alte incubatoare (toate la un loc ar costa cat zugraveala de la toaleta Catedralei:))…..
Suntem tara europeana cu rata cea mai mare de mortalitate infantila, nu pentru ca suntem noi defecti, ci pentru ca sistemul ne ucide copiii, prin nepasare, lipsa de medicamente si dotari, lipsa de medici, care aleg sa plece pentru a capata respectul cuvenit si o leafa decenta in alte tari. Mii de oameni imi plang zilnic sa-i ajut, cu nevoi si disperari reale, dar i-as trimite la Ministerul Sanatatii, Casa de Asigurari sau la Biserica /Patriarhie, daca as incerca sa judec logic … Stiu ca suna dur, dar e exact ca si cum i-as condamna la moarte, asa ca ma rog mereu sa mai am putere sa mai fac o campanie…si inca una..si sa gasesc si suflete receptive…
Stiu, mi-o voi lua din nou, de la toti credinciosii fanatici, care nu vor pricepe in veci ca a crede in Dumnezeu si a crede in reprezentantii ei pe pamant sunt doua treburi diferite. Eu cred in Dumnezeu si cred ca si daca ar fi legat la ochi , pipaind un incubator care salveaza copii si o macheta de catedrala…. ar alege VIATA. Una din dovezi – incubatorul donat de Salvati Copiii Romania , instalat recent la maternitatea Cantacuzino. Si in Adjud viitoarele mamici pot fi linistite… Si nu ne lasam pana nu bifam toate maternitatile din program.)
Faptul ca inchei cu „Doamne-ajuta” e petru ca EL a fost cu noi in echipa mereu, la toate campaniile, am simtit asta mai ales cand ne zambeau oamenii pe care-i ajutam. Dar n-am avut niciodata un preot in echipa. N-am vazut vreunul care sa deschida cutia milei pentru o cauza sau o familie napastuita. Niciodata. Poate ca si asta ar trebui sa se schimbe, intr-o buna zi…… Poate ca in loc sa construim niste ZIDURI inutile la catedrala aia , ne ocupam sa facem niste PODURI intre oameni si nevoile lor reale…., intre copiii nostri minunati si lumea in care vor creste…. Poate ca nu doar preotii trebuie sa ne invete cum sa credem in Dumnezeu, ci si noi trebuie sa-i invatam cum sa creada in oameni si cum sa faca, drept, legatura intre Dumnezeu si noi…”

Sursa: pagina de facebook Mihaela Radulescu