Cel mai iubit ?

…Pana la urma, nu mi-ai raspuns la intrebare! Langa mine, la aceeasi masa de pe terasa barului unde amorteam de vreo jumatate de ora..o femeie, o silueta firav conturata..eminamente feminina, senzuala…era Ioana!. Se intorsese acasa, in oras, pentru a-si inmormanta o matusa, dar descoperise pe aceea terasa un cadavru al carei balsam de inhumare, dupa cum avea sa afle, era insasi ea….
saruturile ei..descoperite, in aceeasi seara, intr-un tarziu…in pat….dezbracati…incremeniti…intr-o contopire molatica, somnambulica…..
A doua zi, dimineata, a plecat. Din nou! Spre difernta de mine, Ioana alesese sa-si urmeze studiile in strainatate, fiind profesor univeristar la nu stiu ce facultate din Franta……acolo de unde urma sa-si ia si doctoratul. Deci, avea alte planuri! am crezut ca am pierdut-o insa, spre surpinderea mea, peste doua luni -timp in care am agonizat cu sticlele de vodca in mine -, m-a sunat si, pe un glas la fel de misterios ca….
intreaga fiinta a ei, m-a rugat sa o insotesc pana in oras. Se intorsese in tara, fiindca avea o problema. In urma acelei nopti, ramasese „un pic” gravida…

…atunci a fost pentru prima data in viata mea cand am intrat intr-o biserica – cu de la sine putere si cu
scopul clar de a cauta un raspuns dincolo de logica mea, pe care o credeam, pana in momentul ala, infailibila, abandonandu-ma unei stari de spirit peste care, oricat as fi incercat, nu am putut trece niciodata. Nicicand, traind de pe serpentina unei emotii, inutilitatea totala a mea nu mi
s-a parut mai evidenta, irevocabil, ordinara, ca atunci, in fata aeroportului, cu Ioana langa mine, mai tacuta, mai misterioasa si mai frumoasa ca oricand. Am incercat, ca atunci, in liceu, sa-i caut privirea, sa capat un raspuns, un ceva justificativ, o licarerire in ochii ei cu care sa-mi
aprind rugul menit sa ma arda, sa ma mistuie de acum incolo. As fi vrut sa o opresc, sa ma pun in fata ei, sa ma rog, sa-i spun ca o iubesc si ca, indiferent de ceea ce se intamplase, io sunt al ei si ca imi doresc sa merg pana la capat. Insa, de cate ori incercam sa o implor, ceva din ea, al ei, ma facea sa ma retrag in mine -ca atunci, in seara aceea, la banchet -intr-un ungher, si sa imi doresc sa plang, asa cum numai un matur poate sa o faca.
Ioana a plecat! nu inainte de a-si incolaci bratele ei fragile, lungi in jurul gatului meu, ca pe copilul pe care tocmai il refuzase, si sa ma intrebe, caraghios de vagabonteste: „dar tu, de ce esti asa rau?

Daca ma intrebi pe mine, viata nu este altceva decat un amalagam, o insiruire de fantezii, iluzii, esecuri si decizii proaste, monstruos de proaste, intrerupta, insiruirea, din cand in cand, foarte rar, de doua sau trei revelatii absolute, mistice, aproape divine. Si astea, reverberatiile astea li se intampla numai catorva norocosi. Cand pierzi totul, atunci cand destinul te refuza in regrete si lacrimi, atunci cand esti nevoit sa-ti bantui viata, de unul singur, ca o stafie la propria-ti inmormantare, cu deplina constiinta ca esti o ruina, o epava scufundutata in ignoranta femeii pe care o iubesti si a copilului pe nu ti l-a daruit…ei bine, atunci simti o adevarata revelatie…

BANALA…BATISTUTA DE HARTIE

 

Dragii mei am sa ma adresez direct, voua celor ce veti citi acest mesaj, cu o intrebare care suna asa:

Care este utilitatea unei batistute de hartie?….stiu. O sa spuneti: Este absurd sa pui o asemenea intrebare, in conditiile in care toata lumea stie cu exactitate care ii este utilitatea unei banale batistute de hartie….

Am sa va povestesc o intamplare care pare la fel de banala, si neinsemnata precum banala batistuta de hartie (dar nu este banala si pe deasupra este si adevarata).

Cu cateva saptamani in urma, ma indreptam ca de obicei catre cladirea in care este situat biroul meu. Eram cuprins de ganduri. Imi faceam planul de actiune pentru ziua ce tocmai incepea, cand la un moment dat, din spate, simt o usoara atingere pe umarul sting. Am tresarit si… primul meu gand a fost: ….acum ce fac???, dupa care am intors usor capul, si am intalnit o pereche de ochi blanzi, calzi si foarte frumosi…A urmat o pauza, (care mie personal) mi s-a parut a fi foarte mare, insa, sunt sigura ca nu au fost decat cateva clipe, dupa care, detinatoarea minunatilor ochi mi se adreseaza:

-Scuzati-ma, imi este atat de jena!!!…dar, aveti cumva o batistuta de hartie????
-Nu stiu. Am bolborosit cotrobaind prin buyunare, in speranta ca voi iesi victorioas din aceasta incurcatura…. si, asa a si fost.

Am gasit pachetelul cu batistute, l-am intins doamnei, zicand sa-l pastreze pe tot, insa, doamna amabila zice:

-Nu multumesc! …Vreau doar unul. Mi-am schimbat dimineata geanta si din pacate am uitat pachetul cu batistute acasa, iar la serviciu am.

…..M-am despartit de doamna respectiva ingaimand, un salut in barba, doar pentru mine si inca socata indreptandu-ma catre birou…

Timp de o saptamana, m-am intalnit cu doamna respetiva de vreo trei ori, am shimbat cu amabilitate cateva vorbe, ne salutam la fel de amabil la despartire, dupa care doamna in cauza in una din zile imi zice:

-Stiti mi-ar facea mare placere, sa putem comunica din cand in cand la telefon sau pe email. Puteti sa-mi dati va rog o adresa de email, macar?

Am murmurat adresa de email, cu gandul ca oricum nu a inteles nimic din ceea ce am spus si ne-am despartit ca intotdeauna cu un salut amabil….O sa va intrebati (poate) ce s-a intamplat dupa aceea…Doamna in cauza, nu numai ca a inteles si retinut adresa mea de email, dar de atunci primesc in fiecare dimineata cate un frumos email de intampinare si multumire pentru banala batistuta de hartie….Si va mai spun ceva: …. Dupa cele cateva saptamani care au trecut de cand ne cunoastem, ne-am povestit vietile  ca si cum ne-am cunoaste din totdeauna. Suntem buni prieteni!!!!!

A jucat si-a castigat!

A scapat de saracie! Numara în fiecare zi banuti din pensia mamei, când a fost trasnit de un noroc incredibil.
Un tânar fara job din Iasi este norocosul. A câstigat o avere: un teanc frumusel de bani, cu doar 1 leu. Un tânar de 32 de ani din judetul Iasi a câstigat un miliard de lei vechi, dupa ce a pariat un leu pe 15 meciuri de fotbal din Cupa Germaniei, informeaza rtv.net. Nu a fost numai noroc, s-a priceput, pentru ca a a ghicit toate rezultatele.

Norocosul câstigator locuieste cu mama sa, iar unicul lor venit era pensia femeii. În timp de 90 de zile, casa de pariuri din Târgu Frumos trebuie sa-i dea câstigatorului banii.

Nu pot decat sa spun ca daca joci (moderat), poti castiga!!

Cel mai norocos dintre pamanteni

Daca ma intrebi pe mine, viata nu este altceva decat un amalagam, o insiruire de fantezii, iluzii, esecuri si decizii proaste, monstruos de proaste, intrerupta, insiruirea, din cand in cand, foarte rar, de doua sau trei revelatii absolute, mistice, aproape divine. si astea, reverberatiile astea li se intampla numai catorva norocosi. asadar, cat de norocos ma simt? imi aduc aminte, in copilarie, din cauza ca aveam obiceiul sa nu termin cartile pe care incepeam sa le citesc, mama, m-a luat deoparte si, cu un zambet straniu, dar dulce pe buze, mi-a spus ca trebuie sa finalizez orice carte, in caz contrar, personajele cartilor netreminate, urmand sa vina peste mine, noaptea, sa ma certe fiindca le-am lasat, asa, in
mijlocul actiunii. daca ar fi stiut atunci, sarmana mama ca tomurile pe care le rasfoiam nu erau povestile lui Petre Isiprescu -carti pe care le foloseam numai ca pretext, pentru a ma putea delecta cu shakespeare, cehov sau balzac -ar fi inteles rictusul de spaima ce mi-a incremenit pe
fata, inchpuind-mi-l, la mine, in pat, seara pe Lucien Chardon sau pe Macbeth, ucigandu-l pe regele scotiei. tocmai de aceea -parca ma vad si acum -dupa ce finalizam o carte -rasfoita cu sufletiul la gura, din motive lesne de inteles -inainte de a lua alta, ezitam ca o pisica in fata bibliotecii de acasa, calculand din ochi grosimea cartii si eventualul timp in care as putea sa o citesc, fara sa fiu intrerupt de cineva, sau ceva. tin minte, era in mine o zbatere inconstienta, o lupta infinita intre curiozitatea fireasca a acelei varste si frica funciara ce-mi fusese indusa de parinte. mai tarziu, mult mai tarziu, privind inapoi, am realizat ca atunci descoperisem, inconstient, adrenalina si ca, intr-un fel straniu -numai
asa cum viata poate sa decida -initiasem o lupta pe care am castigat-o. atunci, chiar m-am simtit un norocos! caci, nu-i asa, imi invisesem frica, imi potolisem curiozitatea si, in plus, ma alesesm cu ceva, inca nedefinit, de pe urma acelor lecturi. „acel nedefinit” pe care, mai mare fiind,
l-am deslusit in mine, ca facand parte indivizbila dintr-un „eu” imprastiat cu darnicie, in adolsecenta, in gesturi inutile, de fronda, vulgare si golanesti………..

…dar tu, de ce esti atat de rau?.[/b]…asa m-a intrebat, la un moment dat, Ioana, o colega din liceu. atunci a fost prima data cand am observat-o, desi era in clasa cu mine. era frumoasa, tacuta si, intr-un fel neinteles mie, intreaga ei prezenta se cerea ignorata, asemeni unei profesoare de matematica intr-o clasa cu profil filologic. nici nu m-am sinchisit sa-i raspund, multumindu-ma sa-i intorc spatele si sa ma
indepartez, convins fiind ca simpla mea atitudine constituia o replica taioasa, pana la lacrimi. de atunci, de cate ori ne intalneam privirile, intamplator, prin clasa, observam -cu ciuda -ca Ioana zambea. sau imi zambea mie? numai mie? si, ciudat, de atunci, am inceput sa ma simt,
iarasi, ca in copilarie, topaind si ezitand ca o pisica in fata unei biblioteci, a unei carti pe care muream sa o deschid si sa o citesc, pana la capat, fara rasuflare. „topiala” asta a mea a tinut un smestru intreg pana cand, la un moment dat, intr-un bar pormoiscuu fiind, impreuna cu tovarasii mei colegi si de scoala si de pahar, m-am gandit ca, poate, Ioana, m-a citit ea pe mine si ca, in definitiv, sunt un mare dobitoc, pacalit de tacerea aia misterioasa si stranie a ei. am vrut sa o intreb ceva, a doua zi, insa am ezitat, fiindu-mi teama de reversul gestului meu, de umilinta de a contempla, din spate, silueta aia firav conturata care, l-a dracu, incepuse sa-mi bantuie noptile mai ceva ca orice mister al parisului, in copilarie. intr-un tarziu, abia la banchetul de sfarsit de an, profitand de o situatie provocata si premeditata, ne-am regasit fata in fata, cu o melodie de dans intre noi, cuprinzand-o -aproape fortat -in brate, pentru un blues oficial ce distona grav cu bataile de jungla ale inimii mele. tot timpul cat a durat melodia -atentie, nu dansul, caci e greu sa numesti asa, un fel de incremenire dulceaga, o contompire moaltica,
somnambulica -am mangaiat-o pe obraz, cu degetele mele, transfomate, parca, in absolute semne de exclamatie, diluate, amestecate in punctele de suspensie infinite ale zambetului ei. care, abia atunci am inteles, fusese tot timpul pentru mine. numai al meu! am plans, atunci,
aproape toata noaptea! Ioana a plecat imediat, dupa dans, insotita de parintii ei, lasandu-ma singur, in mijlocul a 200 de oameni, delirand ca pe un pendul dezaxat al unui ceas „stat pe loc”.nu aveam cum sa ma intorc in timp, iar viitorul ne rezervase fiecaruia, drumuri diferite.
si deci, plangeam, undeva, in coltul salii de bal, ferit de lume, constient ca am avut in mana cea mai frumoasa carte a vietii mele, carte al carei personaj avea sa ma bantuie -pana la urma mama avusese dreptate! -multi ani de aici inainte.ani pe care i-am desirat aiurea, punand
semne de carte intre capitole inutile, vagi, disolute alte vietii mele, inghilimetizata -daca pot sa spun asa -intre orele dintr-o redactie de ziar si barurile si discotecile orasului. ma maturizasem, cunoscusem femei, ma indragostisem de mai multe ori si, evident, tot de atatea ori ma despartisem, intorcand spatele, acelasi spate pe care, odata, demult, il intorsesem – asemeni unui iisus din gips si carton in miniatura,
crucii din plastic si neoane sclipitoare -celui mai frumos paragraf din viata mea……………

Sa fac recomandari din blogosfera !

Zic si eu sa recomand cateva bloguri, sper sa nu se supere nimeni!

Pentru inceput va recomand pe Diana , zeita dorintelor tale secrete! Zice ea ca blogul este: „O poarta deschisa spre explorarea si redescoperirea sinelui, personalitatii si destinului , dragostei si relatiilor cu oamenii , prin mijlocirea astrologiei, psihologiei,credintelor, superstitiilor”

Va mai recomand o pagina de pe facebook, De la Tara este titlul.  Segmentul reprezentat?
In principal agricultorii, legumicultorii, fermierii, apicultorii, din zona Gradistea – Cunesti – Rasa (jud Calarasi). Dar sunt deschisi oricui poate face dovada ca intr-o gospodarie rurala creste si poate oferi clientilor produse naturale.

Si,ca sa termin intr-o nota optimista, va duc pe blogul primpas, un blog de poezii. Si, am s-o citez pe Inaeh, autoare poeziilor: „Nu sunt multe de spus. Imi place sa compun poezii,nu stiu cat de bine reusesc sa fac acest lucru,insa ,ma caracterizeaza. Imi place sa imi astern gandurile ,despre toate,despre tot.Imi plac oamenii si pasiunile lor ,Imi place arta,tot ce inseamna frumos,animalele ,natura „.

 

Ei, cam atat ca-s la inceput ! Va salut, pe toti !

Mai marii BOR-ului

Mai marii BOR duc in acet inceput de an, un razboi crunt, care numai sfânt nu se poate numi, nu cu diavolii, ci cu orice forma pamânteasca de concurenta…Miza e mare : miile de morti pe care criza îi secera lunar cu coasa, o recolta pe care BOR si-o revendica exclusiv cu înversunare. Asadar, pentru a nu pierde câteva milioane de euro castigate de pe urma celor care-si încheie socotelile cu viata, BOR a luat o serie de masuri radicale : a cerut autoritatilor sa interzica cimitirele private si a anuntat oficial ca raposatii incinerati nu au decât sa putrezeasca în iad ca niciun popa ortodox nu le va sta la capatâi. Deja o serie de primarii au fost sesizate sa anuleze planurile de urbanism ale unor cimitire private, pentru ca în afacerea cu cadavre BOR trebuie sa detina monopolul, iar preotilor ortodocsi li s-a interzis sub amenintarea excomunicarii sa mai oficieze slujbe la privati sau pentru pagânii care ar dori sa fie incinerati. Normal : cu fiecare mort BOR pierde nu un suflet de mântuit ci câteva miisoare bune de euro, bune de frecat de barbile dese ale popilor…
Câteva mii pentru un loc de veci central cu privire spre gradinile raiului, câteva milioane zdravene pentru slujbe, pomeni si alte servicii la cerere, cum ar fi bocitoarele cu “de ce te-ai dus si ne-ai lasat”. În fine, vorbim de bani neimpozabili, ca doar n-o sa ia statul din banii Domnului…În toata tarasenia asta astept sa intervina cine trebuie, adica legea pamânteasca pentru ca, pâna una alta, ei ne supunem cu totii…Fain ar fi asadar ca domnii de la Consiliul Concurentei sa se intereseze putin despre afacerea BOR versus cimitire private si si mai fain ar fi sa vedem Comisia Europeana intervenind ca sa solutioneze aceasta gâlceava tipic româneasca si sa vada cum functioneaza legile concurentei pe tarâmul sfânt al ortodoxiei. În orice caz, ma astept ca macar Departamentul de stat american sa mai scrie un raport critic despre lipsa libertatii religioase în România ortodoxa…Între timp, în fiecare cimitir ortodox din România veti vedea aliniati precum fetele usoare pe centura preoti strigându-si tarifele de înmormantare :  60, 90,60, fara taxe…