Zi: 2 decembrie 2012
In pres scrisa!
Jurnalismul in presa scrisa, jurnalismul ca la carte, nu cred ca mai tine pasul cu preferintele de lectura ale cititorilor. Îi plictiseste, nu ii convinge sa citeasca. Haideti sa fim seriosi. Lumea nu mai citeste. Un om care nu are dispozitie si chef sa il citeasca pe Caragiale, de ce te-ar citi pe tine, un ilustru necunoscut?
Am retinut o vorba din ,,Filantropica”: ,,Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana.” Mana intinsa de jurnalistii cu tendinte, spre oamenii politici potentati ai vremii, primeste pomana de la acestia, dar ei nu sunt cititi. Cu toate acestea, oamenii politici, in prostia lor, ii platesc. Iar ziarele supravietuie
In curand vom lansa un nou ziar, care va intinde mana doar spre voi, cititorii. Nu vrem pomana voastra, va cerem doar cateva minute din timpul vostru zilnic, in care sa ne cititi povestea pe care v-o vom spune. Daca o veti citi cu placere, si noi vom fi multumiti. Ziarul va trai din publicitatea obtinuta pe piata reala, va avea parte de publicitate daca va fi citit. Daca nu, va disparea. E o tentativa temerara, totul sau nimic. Vrem sa ne demonstram noua ca oamenii mai citesc inca, daca au ce; ca ii mai intereseaza inca lumea in care traiesc, daca li se prezinta nedisimulat, fara manipulari.
Nu vom face jurnalism de manual, va vom spune doar o poveste. Nu vom fi jurnalisti, vom fi doar o voce care-si va povesti gandurile. Vom scrie povestea reala, despre lumea in care traim, in care binele de cele mai multe ori e invins de rau si in care toti balaurii se dau feti-frumosi. Uneori romantata, cu iz de pamflet, alteori grotesca sau sinistra, exact cum e viata. Vom spune lucrurilor pe nume, pe bune. Nu vom putea substitui o redactie intreaga, nu ne propunem acest lucru. Facem un ziar in care sa prezentam o viziune, proprie si originala, asupra lumii in care traim. O lume care trebuie spusa, exorcizata in cuvinte, fiindca altfel devine insuportabila. Un rau vadit e mai bun decat un rau ascuns, insidios.
Pasiune
Da, este o postare despre pasiune…
Despre acel ceva care se insinuează în tine, despre starea ce te cuprinde încetul cu încetul, te fortifică şi te moleşeşte, te energizează şi te doboară. Este starea de ridicare, de împlinire, starea de căutare, de ritm pătruns doar de către tine, înţeles doar de către tine. Uneori este starea construită de tine, ritmul îl construieşti tu, ridicările şi căderile tot tu le construieşti, echilibrul este cu atât mai fragil cu cât te laşi mai mult cuprins de tot ce este pentru tine.
Şi poate exista un sens, o logică pentru tot ce înseamnă starea, ritmul… Pentru că există o căutare, există un rost al tău. Ai un scop. Egoist, de cele mai multe ori şi întotdeauna, dar acest scop îţi aparţine, este al tău, doar al tău. Devine tu, tu devii o parte din stare şi ritm, nu se poate altfel.
Este întrebarea, încruntarea mai mult sau mai puţin vizibilă, este gândul, dar nu gând, ci Gând – deja simţi mrejele, tentaţia, 3 cuvinte încep să te pârjolească, aşa, foc liniştit dar intens pe-alocuri, pentru că există un semn de întrebare la sfârşitul cuvintelor: şi totuşi dacă?
Tărâmul fericirii mincinoase
„Fii intotdeauna ceea ce esti si daca nu e indeajuns pentru „cineva”,inseamna ca acel „cineva” nu este indeajuns pentru tine….adevarat…si trist, dar cum nu poti porunci inimii, la fel nu poti convinge spiritul sa comunice atunci cand nu vrea,cand e nehotarat si influientabil.Si daca nu ar fi minti diabolice cum ne-am mai convinge ca nu avem ceea ce credeam ca ni s-a daruit? Nimic nu e intamplator,nici macar raul facut de un „prieten”….te ajuta sa iesi din ceata si minciuna, sa stii ca e timpul sa parasesti taramul fericirii mincinoase.