9 Mai, Ziua Europei

9 Mai, Ziua Europei, va fi sărbătorită de către Consiliul Județean Călărași (partener local) prin organizarea unui flashmob pe esplanada Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Evenimentul va implica peste 100 de elevi ai școlilor și liceelor călărășene și se va desfășura simultan la aceeași oră (17.00) în 60 de localități ale țării. Continuă lectura

Publicitate

Dupa alegerile de ieri…

Imediat după ce s-au anunțat primele rezultate ale sondajelor realizate după ieșirea de la urne, premierul Victor Ponta a declarat că îi așteaptă pe cei de la PNL să refacă împreună Uniunea Social Liberală. Referindu-se la Crin Antonescu, V.Ponta a subliniat că „cei care au jucat la poker soarta Uniunii şi au pierdut la cacealma, ar trebui să plătească”.
De partea cealaltă, replica lui Crin Antonescu nu s-a lăsat prea mult așteptată. „PNL va fi, așa cum e deja consacrat, va fi principala forță politică împotriva PSD-izării României. Bătălia politică a acestui an nu s-a încheiat. În această bătălie PNL va reprezenta cetățenii împotriva baronilor. Acest lucru nu-l spune doar Crin Antonescu. Acest lucru îl spun toți liberalii adevărați, iar cei care-și închipuie că pot subjuga un partid care a rezistat 130 de ani, se înșeală”, a spus C.Antonescu.
Astăzi s-au luat decizii importante în urma rezultatelor alegerilor europarlamentare. Crin Antonescu și Klaus Iohannis au anunțat că vor pleca din fruntea PNL, din cauza eșecului de la alegerile europarlamentare. Mai mult, unii analiști politici spun că ar putea apărea ușoare contre și în PSD, după ce alianța formată cu UNPR și PC ar fi obținut 37% dintre voturi și nu peste 40%, așa cum anunțau exitpoll-urile de aseară.

 

 

 

Micul românesc, pe masa europenilor de luna viitoare

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunțat că micii românești vor putea fi comercializați și exportați pe piața Uniunii Europene din primele zile ale lunii iunie.

Și asta imediat după publicarea regulamentului privind includerea aditivilor folosiți în prepararea pastei de mici în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Dosarul autorizării aditivilor bicarbonat de sodiu și carmin la prepararea mititeilor românești mai trebuia să primească, la mijlocul lunii mai, acordul Parlamentului și al Consiliului European, după ce decizia cea mai importantă a fost luată în martie,  prin obținerea unui vot favorabil care permitea includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislația actuală a Uniunii Europene, potrivit agerpres.ro.

Statisticile arată că, în România, se consumă anual între 20.000 și 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici.

Europenii își pot păstra drepturile de pensie când se mută în alt stat UE

Europenii care se mută dintr-un stat membru în altul vor putea să îşi transfere toate drepturile la pensie, potrivit unei directive adoptată marți, de Parlamentul European.

Propunerea a fost făcută deoarece în prezent nu există reguli similare la nivelul UE pentru schemele suplimentare de pensii, astfel că europenii care se mută între statele membre riscă să-şi piardă drepturile acumulate în decursul unei perioade, dacă aceasta nu este considerată suficient de lungă de către statul în care se mută.

După noua legislație, perioada de subscriere, adică perioada de apartenenţă activă la o schemă de pensii, necesară pentru ca o persoană să îşi păstreze drepturile la pensie suplimentară nu trebuie să fie mai lungă de trei ani.

De asemenea, oficialii europeni au inclus în directivă o clauză care prevede că lucrătorii transfrontalieri trebuie să beneficieze de acelaşi nivel de protecţie, pe care statele membre trebuie să o pună în aplicare în maximum patru ani.

Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Salut! Vrei sa razi!

FEMEIA DIN EUROPA
Prima întâlnire: O săruţi de noapte bună. A doua întâlnire: Reuşeşti să te arunci asupra ei şi se lasă cu mozoleală. A treia întâlnire: Faceţi sex, dar numai când vrea ea şi numai în poziţia misionarului.

FEMEIA DIN IRLANDA
Prima întâlnire: Va îmbătaţi amândoi ca porcii şi faceţi sex. A doua întâlnire: Vă îmbătaţi amândoi ca porcii şi faceţi sex. Aniversarea de 20 de ani: Vă îmbătaţi amândoi ca porcii şi faceţi sex.
FEMEIA DIN ITALIA
Prima întâlnire: O duci la teatru şi la un restaurant scump. A doua întâlnire: Îi întâlneşti părinţii iar mama ei pregăteşte spaghete. A cincia aniversare: Deja aveţi 5 copii şi urâţi gândul de a mai face sex împreună. A şasea aniversare: Îţi găseşti o amantă.
FEMEIA DIN CHINA
Prima întâlnire: O duci la un restaurant scump şi nimic nu se întâmplă. A doua întâlnire: O duci la un restaurant scump şi nimic nu se întâmplă. A treia întâlnire: Nu aveţi o a treia întâlnire, deja ştii că nu se va întâmpla nimic.
FEMEIA DIN INDIA
Prima întâlnire: Îi întâlneşti părinţii. A două întâlnire: Stabilirea nunţii. A treia întâlnire: Noaptea nunţii.
FEMEIA MULATRĂ
Prima întâlnire: O duci la un restaurant cu adevărat scump. A doua întâlnire: O duci pe ea şi pe prietenele ei la un restaurant cu adevărat scump. A treia întâlnire: Îi plăteşti chiria. A zecea întâlnire: Este însărcinată cu altcineva.
FEMEIA DIN MEXIC
Prima întâlnire: O duci la restaurant, vă îmbătaţi cu tequila şi faceţi sex pe bancheta din spate a maşinii. A doua întâlnire: Este însărcinată. A treia întâlnire: Ea se mută la tine. Peste o săptămână mama ei, tatăl ei, cele două surori ale ei, fratele ei, toţi copiii lor, bunica ei, iubitul surorii ei şi cei trei copii ai lui se mută la tine şi supravieţuiesc cu fasole şi orez tot restul vieţii tale, în casa ta care era frumoasă şi confortabilă, dar care acum arată ca o casă de plasament.
FEMEIA EVREICĂ
Prima întâlnire: Trebuie să-ţi cheltuieşti toţi banii ca să o impresionezi. A doua întâlnire: Iei un împrumut că să-ţi păstrezi imaginea. A treia întâlnire: Tu eşti falit, ea găseşte pe cineva mai bogat.
FEMEIA DIN ARABIA
Prima întâlnire: Mama, tata, fraţi, surori, verişori, mătuşi, unchi, prieteni şi întreaga comunitate arabă află de întâlnire. A doua întâlnire: Eşti mort. Nu există a treia întâlnire!