M-am săturat de „o să fie bine”. Toți sunt experți în bine, toți știu că binele va veni, e plin de profeți ai binelui mai ceva decât de profeți ai Apocalipsei Sfântului Ioan pă Varză. De unde știți, bă??? Și dacă tot știți, de ce frecați lumea la melodie? Și eu știu c-or să fie bine niște chestii, chiar știu, exact cum știu că niște chestii vor fi nașpa, asta e. Mă vedeți pe mine că bat oamenii la cap pe stradă că o să fie bine sau prost?Acuma, eu știu de unde pleacă tâmpenia asta. Dintr-o altă boală națională – părerismul de profesie.

Și dacă ați avut vreodată impresia că doar cetațeanul ăla cu șasă cai nu stăpânește conceptul de întrebare, uitați-vă mai atent în jur. Uitați-vă când se pune o întrebare cuiva câți proști din jur răspund și ei. Uitați-vă când spune ceva cineva, orice, câți idioți se grăbesc să-și tragă și ei cu părerea. Uitați-vă, știu că nu v-ați uitat. Că ei știu că nu i-a dat nimeni în judecată pentru o părere până acum, așa că-și închipuie că-i gratis. Și dacă-i gratis, atunci orice retardat nu poate, ci trebuie, este obligat să belească și el fasolea și să emită un truism.

Și uite-așa, „lasă, bă, c-o să fie bine”

Cei mai multi ar spune ca imaginea este prima care are impact, eu spun ca mirosul, aromele, parfumul . Imi plac aromele de fresh, portocal, brad, aromele lemnoase din parfumurile barbatesti, cum miroase frezia . Este un mic semn de compatibitate, care in timp s-a dovedit important pentru ca asa descopar repede persoane cu care am devenit mai mult decat cunostinte . Ma gandeam ca pana la urma tot simturile sunt cele care fac diferenta, nu pentru ca citim aceleasi carti, vedem filme, ne plac fustele mini sau aceeasi muzica. Mereu se vor scrie alte carti, vom vedea alte filme, dar ceaiul verde cu frunze de portocal va ramane mereu acelasi. Care vrea, cine doreste, cui ii place ?

Toti avem cate o manie. De mic,foarte de mic, m-am trezit ca-mi plac cartile. Nu simteam cum se scurge timpul in biblioteca scolii, tragand cu nesat in piept miresmele ce se desprindeau din rafturile doldora de titluri prin care cotrobaiam avid. Saream cu o usurinta explicabila doar prin prisma varstei si a neastamparului de la o carte la alta, exasperand-o pe acea cumsecade femeie, care nu mai prididea sa se ocupe de fiecare din noi. Nu o data imi spusese:–Mai,baiete,ia una si citeste-o! Nu le mai tot vanzoli! Mi-a interzis,in cele din urma, sa ma mai apropii de vreun dulap,primind doar cartile din programa scolara sau cele considerate potrivite. Boala fara leac… 

Trec o data pe langa o librarie si privind la cartile expuse in vitrina, zaresc una cu o grafica deosebita si un titlu care m-a prins pe loc: Dictionar rock,pop,folk. Ia sa vad ce-o fi de el, imi zic, si dau buzna inauntru. M-am pus sa caut un nume. Si cum era sa n-o fac? Tanar,plin de vise, vibrand la ritmuri mai energice…I-am intors de cateva ori paginile si nimic. L-am inchis si cu un gest nervos m-am descotorosit de infamul obiect.. Dumnezeule …! Era impanat cu nume de cantareti,formatii si mai rasarite si mai obscure. Dar nu erau EI! I-am gasit,printre altii, pe Holograf,pe Iris… Exemplu concret de trupe marunte… Traind din amintiri…. Pe vremuri, stiu!, tineau cate doua concerte pe zi in casele de cultura ori in salile de sport. Insa atat. Dincolo ce sa caute? 
Si incepea asa de bine cartea…Da, Abba trebuie sa se gaseasca la inceputul oricarei lucrari de acest gen. Si, la fel de logic ,ZZ Top sa incheie plutonul. Autorul nu era unul de colea. Se si recomanda ca fiind muzicolog, critic muzical, realizator de emisiuni radio….Cum ai reusit,duduie ? 

Presa , ne dezvaluie zilnic un lucru neplacut pentru unul sau altul din semenii nostrii. De multe ori ” recunostem personajul”. Atunci functie de niste pareri sau convingeri oarecare, formate nu se stie cum, ne dam cu parerea. Functie de o anumita simpatie sau antipatie ne exprimam civerse pareri.
Mi se pare normal sa avem simpatii si antipatii, sa avem pareri , sa le spunem public, daca este cazul. Dar ma socheaza uneori rautatea unora din semenii nostrii. Indiferent ca a avut accident de masina, pedepsit sa ianapoieze niste bani, primeste o sentinta judecatoreasca cam neplacuta sau chiar il condamna la puscarie, semenii de ai nostrii se BUCURA !
Probabil niste nenorociri vin cum se mai spune din vina noastra sau de la Dumnezeu. Pot veni si de la o sentinta judecatoreasca, dar sa te bucuri de RAUL ALTUIA mi se pare degradant pentru om. O parere. Parerea mea, fireste!

Uneori, discutiile „ca intre fete” sunt constructive, pozitive si elegante. Asa fac insa doar femeile fericite, care se stiu iubite si apreciate. Cele care stiu ca in dragoste, orgoliul e calea spre nefericire si ca increderea in celalalt se refera la apreciere, siguranta si prietenie. Cele care iubesc barbatul ca pe un Barbat, cu daruire si pasiune… si nu ca pe un animal de companie. Cele care stiu deja ca o iubire care trebuie pazita, nu e iubire! Aceste femei nu se tem si nu isi traiesc iubirile la „iluminatul public”. Ele sunt blande, duioase si caline pentru El. Ele infloresc sub lumina privirii lui. Ele nu cer, lor li se ofera.

Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti.Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea.

Pentru cine este înzestrat cu darul înțelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune și de lene, de nefolosire a talentului.

Poti să nu păcătuiești de frică. Este o treapta inferioară, bună și ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinții și caracterele superioare. Dar și de rușine. O teribilă rușine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în fața unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în fața unei femei bătrâne, a fi înșelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut pe Hristos îți vine greu să păcătuiești, ți-e teribil de rușine.

Într-un anume sens, păcatul cu gândul e şi mai abject decât cel cu fapta, pentru că – nevăzut – îi însoţeşte necesarmente făţărnicia, impostura. Eşti în privilegiata situaţie a escrocului faţă de spărgător, care îşi riscă el viaţa; a hoțului din casă (de care nu te poţi feri) față de tâlharul la drumul mare, cu tot pitorescul său alai: calul, pistoalele la brâu, căciula pe-o ureche.