La 2 ani de la alegerile locale, rezultatele primarului PSD. din municipiul Călăraşi, sunt inexistente. Singurul rezultat pe care îl putem trece în dreptul sau, este acela de continuare a proiectelor fostei administrații.
Multe promisiuni , puține realizări și multe blocaje intenționate în derularea investițiilor cu fonduri europene.
Mizerie în tot orașul, santiere care nu respectă normele în construcții și chiar cu probleme de legalitate. Lucrări începute și părăsite.
Să mai amintim ca în oraș a apărut un fenomen periculos printre adolescenți: distrugerea mobilierului stradal de prin tot orașul sub nasul Politiei Locale. Multi locuitori au sesizat acest aspect, dar masurile legale lipsesc…
Un proiect cu finantare europeana ( str.Bucuresti ) este întârziat ( din multa incompetenta din partea functionarilor) și risca sa se piardă finanțarea de peste 9 milioane de euro.
De asemenea , cele mai circulate străzi ( Republicii, Dobrogei, București, Portului, 13 Decembrie, etc.)sunt pline de gropi peticite din când în când, dar rămân la stadiul de promisiuni
Cartierele Mircea Vodă, Magureni, Tineret 1 și 2….La fel…cu străzi din pământ. În schimb banii publici au ajuns în buzunarele unor lăutari și asa-ziși artiști participanți la multe asa-zise festivaluri, ca sa nu mai spunem de milioanele de lei băgate în ” fundul” popilor și a multor parohii din Călărași, pentru micile spoieli. ..ca nu pot fi numite lucrări de investiții
PS. Despre falimentarea cu buna stiinta a sportului calarasean, de către tandemul Dulce & Iliuta, am tot scris. Nici anul acesta Călărașiul nu are echipa de handbal masculin. DE CE ?
.