Călărași- 41 de cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19

NFORMARE DE PRESĂ
16.04.2020, ora 14.00

▪️ În contextul informării privind situația generată de răspândirea virusului COVID-19, astăzi, 16 aprilie, la nivelul județului Călărași sunt monitorizate 183 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 367 de persoane se află în carantină instituționalizată.

Menționăm că, în ultimele 24 de ore, 56 de persoane au finalizat perioada de izolare de 14 zile și 38 de persoane au ieșit din carantină.
În prezent, la nivelul județului sunt 41 de cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19, dintre care 24 au fost declarate vindecate.

▪️ Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare controale și verificări, în contextul impus de starea de urgență și de ordonanțele militare în vigoare, precum și asigurarea pazei locațiilor de carantinare.
Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 3 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 413 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 181 de sancțiuni în valoare de aproximativ 429.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

  • Instituția Prefectului județului Călărași face apel către cetățeni să respecte întocmai recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.

sursa: Prefectura Calarasi

 

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.