Reabilitarea centrului vechi pietonal al municipiului Călărași, cu bani europeni

In data de 19 decembrie 2019, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a semnat, alături de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, contractul de finanțare europeană pentru proiectul ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban multifuncțional în zona centrală a municipiului”. Este vorba de proiectul ce țintește reabilitarea centrului vechi pietonal al municipiului Călărași, valoarea finanțării europene fiind de 36.346.757,34 lei (circa 7,6 milioane euro), contribuția bugetului local fiind de doar 726.935,15 lei.

Proiectul a obținut finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.1., iar lucrările ce vor fi efectuate vor avea ca rezultate 20.194,8 mp de zonă pietonală modernizată și extinsă, 7.255,9 mp de spații verzi reabilitate și 785 mp carosabil reabilitat.

Se vor implementa soluții moderne de share space și pietonal, lucrările de intervenție ce vor fi efectuate urmând a fi: lucrări de infrastructură, fântâni, mărirea și diversificarea zonelor de spațiu verde prin amplasarea de jardiniere și gradene de sprijin, trepte și rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități, pergole, divers mobilier urban, iluminat ornamental, canalizații subterane pentru instalațiile noi cât și pentru rețelele de telefonie și cablu existente, amenajarea zonelor de ședere prin amplasarea de bănci inteligente (dotate cu prize USB, sisteme inteligente și autonome).

BIROUL DE PRESĂ al Primariei Municipiului Calarasi

Publicitate

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.