De prin Bucuresti adunate, de Ina Bixade
Probabil ca odata cu inflorirea in virsta, descoperi lucruri noi despre tine, lucruri pe care nu le vedeai asa interesante. Pentru mine, se pare, mincarea a devenit un scop in viata. Seara ma culc fericita, stiind ca a doua zi voi minca din nou.
Dimineata, ma balacesc sub dus, imi lustruiesc sandalele si voioasa pornesc prin centrul Bucurestiului, cautind un loc boem sa maninc. Fericirea sta pe chipul meu.
Astazi, s-a intimplat asa, o chestie mai bizara. Am intrat repezita intr-un local dragut, curioasa despre ce placeri culinare imi va oferi.
Domnita care lucra acolo, o simpatica, zurlie, studiindu-ma cu ochii fixati pe mine, m-a insotit de la usa pina in interiorul restaurantului la o masa si, dupa ce i-am cerut meniul, statea neclintita linga mine. Nu mai pleca.
Rasfoind paginile meniului, o simteam cum imi statea pe cap, asa ca, politicoasa, i-am zis ca va dura putin pina voi decide ce vreau sa maninc, ca mi-ar placea putina intimitate.
Incomodata de prezenta ei insistenta, am intrebat-o daca e vreo problema de ma pazeste, intrucit imi displace ca cineva sa ma grabeasca.
“Aaa, nu, nu, nu! Vreau sa ma asigur ca veti minca aici si nu veti pleca in alta parte.”
Usor contrariata, dar si amuzata de raspuns, am asigurat-o ca nu voi pleca nicaieri, ca voi minca in restaurantul ei. Unde sa ma fi dus? La balamuc, poate.😛

sursa: Ina Bixade, NYC