Imi scrie o mama: „Părinţii din clasa copilului meu trăiesc cu credinţa că sistemul de învăţământ actual este cel mai grozav din lume, dovadă stând faptul că ai noştri elevi sunt olimpici în lume”

Olimpicii noştri reprezintă poate 3-6 procente din totalul elevilor români. Excepţionalul, se manifestă, în genere, în mod natural, cu această pondere, în orice tip de comunitate. Aceşti copii premiaţi nu sunt produsul sistemului nostru de educaţie. Orice profesor care pregăteşte loturile olimpice naţionale vă poate spune asta: copiii noştri performanţi nu se pregătesc după programa de la clasă, cea în care înoată, de regulă, restul copiilor. Ei au un statut special: imediat ce sunt depistaţi ca având potenţial, li se serveşte o programă diferită de conţinuturile din trunchiul comun. Se pregătesc, practic, tot în sistem privat, într-o complicitate profesori-şcoală-familie, una a pasiunilor reale, dar şi a intereselor pragmatice. E adevărat, copiii români în genere, au un potenţial la fel de bun ca orice alţi copii europeni, ignorat de sistemul nostru îmbâcsit.

Propaganda despre olimpicii români este marea păcăleală aruncată pe piaţă şi menţinută de Ministerul Educaţiei, din interese uşor de înţeles. La fel de eficientă ca cea despre marii noştri câştigători la Loterie, când probabilitatea fiecărui individ, e, de fapt, 1 la aprox. 14 000 000. Motivul care te îndeamnă să joci este proeminenţa poveştilor de succes. Olimpicii noştri sunt o minoritate a cărei strălucire funcţionează ca paravan pentru toate marile nereguli suportate de copii, în şcoli, zi de zi.

Cinste lor şi păcat de restul!