Există momente când, înăuntrul nostru, suntem îngenuncheaţi, chiar dacă trupul ne stă drept ca un brad. Sunt momente în care zâmbim cu sufletul sângerând, doar ca cei dragi nouă să nu ne simtă suferinţa. Sunt momentele în care ne-ar folosi o mână străină…întinsă. Să fie acolo numai pentru noi. Să ne ajute să ridicăm fruntea sufletului din ţărâna gândurilor negre şi să privim din nou spre cer.
Unii le-ar cataloga ca momente de intens egoism, alţii ca momente de slăbiciune. Eu nu m-am hotărât cum să le denumesc. Mă mulţumesc să fiu recunoscătoare pentru acea mână întinsă la momentul în care am cea mai mare nevoie..
Sunt momente în care ne sprijinim zborul rănit pe stâlpi necunoscuţi şi, până ne dezmeticim să le mulţumim, ei nu mai sunt acolo.. Dispar discret, aşa cum au apărut, lăsându-ne cu aripile gata întinse şi pregătite pentru un nou zbor.
Sunt îngerii care nu vor nimic de la noi în schimb şi cărora le putem mulţumi doar în gând..
Sunt doar..îngeri.