De ce sa renunti la visurile tale, sa traiesti in resemnare, compromis, tristete si blazare?
Cum de nu constientizezi ca ai primit acest cadou numit viata ca sa te bucuri, sa traiesti pe deplin, sa accepti provocarile si sa explorezi toate optiunile care iti apar in cale?
Care este obiectivul tau atunci cand renunti la tine, ce crezi ca vei obtine daca renunti la ceea ce-ti doresti sa simti si sa traiesti? Crezi ca vei fi recompensat cumva, ca ti se va ridica statuie, daca alegi sa traiesti o viata incarcata de suferinta, tristete si resemnare? Pe cine crezi ca va interesa si cine crezi ca va aprecia sacrificiul tau?
Oare nu ar fi mult mai util pentru tine si pentru destinul tau sa alegi sa faci ceea ce-ti place, sa-ti dai voie sa visezi si sa-ti urmaresti cu incredere si determinare visurile?
Oare nu ar fi mai bine daca ti-ai da voie sa fii fericit si sa te bucuri de tine si de existenta ta, indiferent ce inseamna asta pentru tine?
Nu exista „nu pot”, „e prea tarziu”, „nu am de ales”… Toate acestea sunt doar credinte care te limiteaza la a trai o viata lipsita de implinire si de stralucire.
Poti, meriti si reusesti in orice iti propui sa faci, daca crezi in tine si in abilitatea ta de a-ti indeplini visurile.
Gandeste-te acum daca drumul pe care il alegi in fiecare zi din viata ta te va duce catre un final in care vei avea regrete si durere sau… amintiri si bucurie.
Traieste-ti viata si fa ca fiecare clipa sa fie una de care sa-ti aduci aminte cu placere!
sursa:Ursula Yvonne Sandner