Gazduiesc: Corupţia, ceva obişnuit! Ilie Bâtcă Delaulmu

                                               Corupţia, ceva obişnuit

Azi noapte, neavând ce face, am zis să urmăresc şi eu, de la cap la coadă, mai puţin partea cu „maestrul” Cristoiu, emisiunea „Jocuri de putere” realizată de jurnalistul Rareş Bogdan. Până la ora unu, unu şi ceva, m-a ţinut treaz emisiunea. După, m-au ţinut treaz gândurile. Cei care nu au văzut emisiunea nu au pierdut nimic şi nici nu s-au enervat, aşa cum s-a întâmplat cu mine, de n-am mai putut adormi după aceea.
Partea întâi a emisiunii a fost cum a fost, dar la partea a doua îmi venea să dau cu televizorul de parchet. Vasăzică, înaintea marii confruntări, care nu se ştie dacă va avea loc, cei doi candidaţi îşi trimit la înaintare pionii. Sau nebunii, depinde pe cine se bazează fiecare, pentru a-i deschide drumul către Cotroceni. Unul, reprezentantul lui Klaus Iohannis, a reuşit să îmi schimbe în mare parte impresia pe care o aveam despre el. Calm, echilibrat, a căutat, în măsura în care a fost lăsat de preopinientul său, să prezinte argumentele care îl îndreptăţesc să susţină că, pe 16 noiembrie, candidatul său va ieşi învingător.
Şi celălalt a reuşit să-mi schimbe impresia despre el. Total. O impresie pe care mi-o făcusem după ce am văzut, cu ceva vreme în urmă, vreo două, trei emisiuni în care realizatorii acestora încercau să evidenţieze preocupările de… cărturar ale respectivului domn. După cum s-a comportat aseară, mi-am dat seama că sutele de cărţi vechi pe care le-a achiziţionat de-a lungul timpului şi care, în treacăt fie spus, costă destul, sunt folosite de el doar pentru… decor. Mai mult de o sută, o sută cincizeci de cuvinte nu a întrebuinţat, dintre acestea frecvenţa cea mai mare având-o numele proprii Băsescu, Blaga, Anastase, Videanu, Falcă, Seculici şi numele altor „hidoşi”, sau adjectivul cu valoare substantivală corupt.
Păcat că trimisul lui Klaus Iohannis nu a coborât, măcar pentru câteva minute, la nivelul de înţelegere şi de exprimare al interlocutorului său, pentru a specula o glumă a lui Rareş Bogdan în legătură cu un posibil loc de confruntare dintre cei doi candidaţi – curtea DNA. Dacă aş fi fost în locul acestuia, aş fi spus că incinta DNA este un loc impropriu pentru desfăşurarea confruntării. Unde să încapă toţi susţinătorii domnului Ponta, adică Hrebenciuc cu fiul, Cosma cu fiul, Pendiuc cu fiica, Mazăre cu Nicuşor, Mitrea cu Mischie, Oprişan cu Duicu, Prioteasa cu Drăghici, Bădălău cu Boşcodeală, Cindrea cu Bunea Stancu, Neacşu cu Bojin, Ţuţuianu cu Nicolescu şi alţi vreo 400 de aleşi şi numiţi PSD de toate rangurile ale căror nume apar în dosare aflate în diverse stadii la DNA?
Dar, vorba junelui Ponta, acest lucru cu dosarele celor corupţi mai reprezintă doar pentru presă un breaking news. Pentru domniile lor a devenit ceva obişnuit…

Publicitate