Micul românesc, pe masa europenilor de luna viitoare

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunțat că micii românești vor putea fi comercializați și exportați pe piața Uniunii Europene din primele zile ale lunii iunie.

Și asta imediat după publicarea regulamentului privind includerea aditivilor folosiți în prepararea pastei de mici în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Dosarul autorizării aditivilor bicarbonat de sodiu și carmin la prepararea mititeilor românești mai trebuia să primească, la mijlocul lunii mai, acordul Parlamentului și al Consiliului European, după ce decizia cea mai importantă a fost luată în martie,  prin obținerea unui vot favorabil care permitea includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislația actuală a Uniunii Europene, potrivit agerpres.ro.

Statisticile arată că, în România, se consumă anual între 20.000 și 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici.

Publicitate

Noua Zeelandă, o pisica a venit acasă cu o pungă de droguri

O doamna din Noua Zeelandă a apelat recent la ajutorul poliţiei, după ce pisica sa i-a lăsat în faţa casei o pungă cu droguri.

Proprietara îngrijorată, al cărei nume nu a fost făcut public, a contactat autorităţile din oraşul Dunedin, imediat ce a găsit punga cu 5 grame de canabis. „Auzim întotdeauna poveşti despre pisici care aduc acasă păsări sau şoareci morţi, însă fără îndoiala, niciodată, în întreaga mea carieră, nu am văzut aşa ceva”, a declarat sergentul Reece Munro, citat de bbc.com. Potrivit poliţistului, drogurile din punga adusă de pisică au o valoare de piaţă de aproximativ 100 de dolari neozeelandezi (85 de dolari americani). Originea lor este încă un mister, a mai spus Munro.

Oamenii legii spun că, până acum nu s-au gândit niciodată la potenţialul pe care îl au pisicile în a adulmeca anumite substanţe sau obiecte. „În mod evident, avem câini de poliţie antrenaţi pentru a detecta droguri, această alternativă ar putea fi explorată pe viitor de poliţie”, a mai precizat Munro.