Visul, s-a dus pe apa sâmbetei

VISUL DE MOŞIER AL LUI TRAIAN BĂSESCU, S-A DUS PE APA SÂMBETEI

 

De visul de moşier al lui Traian Băsescu pare să se aleagă, încet dar sigur, praful. Acum mai bine de două săptămâni, parte importantă din investiţia de la Nana a fost pusă sub sechestru într-un dosar complex care cuprinde între alte acuzaţii grave şi pe cea de spălare de bani. De ce a durat atât de mult până s-a deschis dosarul? De ce a durat atât de mult până s-a aflat de sechestru? E de mirare atâta timp cât ne-am obişnuit ca tot ce ţine de justiţie să se întâmple cu mascaţi, dube, cătuşe şi mult zgomot. Încercăm să desluşim motivele văzând ce va urma.

De ce tăcea !

Toata lumea (se) intreaba de ce tacea Basescu(!) legat de accidentul aviatic, de CSAT si de Opris cu STS-ul lui, ca-i al lui (!). Vin şi eu si întreb: de ce nu? Exista ceva, sau cineva, in ţara asta care sa-l împiedice pe Basescu (!) sa faca ce vrea  el pe ceea ce crede a fi mosia lui? Si nu mă refer aici la cea de la Nana…Aici este un proverb care se traduce cam asa si-l vad mereu si pe la puslamalele de politicieni de pe aici…..”Nimeni nu poate sa se simta inferior fara permisiunea sa” E vina celor care l-au votat si a unei parti din mass0media care l-a promovat nebuneste, dupa care si-au luat bani multi( si, ma gandesc in  iar puslamaua crede ca este acolo de la sine putere….buricul pamantului…dar nu mai dureaza mult..!! Sper!!!

Si, revin pentru moartea celor doi in accidentul aviatic din Muntii Apuseni cei care l-au votat pe individul si propaganda astuia  fara scrupule, voi n-aveti nicio vina…peste cate cadavre vreti sa mai calcati in scopul vostru diabolic de a face bani, multi bani??