Omul firesc pare a avea o aducere aminte de foarte scurtă durată. Binecuvântările de ieri pot fi ușor uitate în timpul crizei de astăzi și nădejdea zilei de mâine este deseori umbrită de luptele din prezent. În 1Împărați 17 este o poveste scurtă despre prorocul Ilie care, în timpul unei secete severe pe care el însuși a prezis-o, locuiește împreună cu o văduvă și fiul acesteia. În mod miraculos, rezerva ei mică de ulei și făină nu se sfârșește niciodată în aceste zile de foamete care afectează întregul Israel. În fiecare zi ea toarnă puțin ulei și puțină făină să facă pâine și în fiecare zi găsește că făina și uleiul nu se termină.
Într-o zi însă, fiul văduvei moare. În durerea și mânia ei, văduva îl confruntă pe omul lui Dumnezeu. Ca oricine în situația ei, pare să strige „DE CE?”. Cel mai valoros dar din viața ei, singurul ei fiu a murit. Ea dă vina pe Ilie și este mânioasă și pe Dumnezeu Însuși. Prin rugăciunea prorocului, copilul este adus înapoi la viață și este redat mamei sale.
Ceea ce văduva spune mai apoi este ceea ce mi-a atras mie atenția. Ea spune lui Ilie: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!” (1Împărați 17:24). Uimitor este faptul că deja existau suficiente dovezi prin care să știe că Ilie spune adevărul: Ilie a fost cel care a prezis seceta prin care treceau. Ilie a fost cel care în mod miraculos a păstrat uleiul și făina în casa ei într-un timp de foamete. Totuși, abia după ce Ilie a adus înapoi pe copil la viață, văduva pare să aibă credință.
Nu o învinovățesc pe această femeie deoarece văd prea mult din slăbiciunea ei în propria mea viață. Este ușor să te încrezi în Dumnezeu când totul este bine. Știu că mâna lui Dumnezeu m-a binecuvântat de-a lungul anilor. Vă dovezi ale existenței lui Dumnezeu în creația Lui. Cuvântul Lui și-a dovedit adevărul în mod continuu, și totuși, ca pe atât de mulți alții, în clipele mele cele mai întunecate Satana mă ispitește să mă îndoiesc, să mă leapăd sau să renunț.
Credința este o luptă zilnică. Binecuvântările zilei de ieri sunt ușor uitate în necazul zilei de azi. Din acest motiv mă cufund în Cuvântul Său atât în vremuri de criză, cât și în vremeuri de calm. De aceea mă rog și când mă doare, și când sunt înconjurat de binecuvântările Sale.
Așa cum trupul nostru fizic are nevoie de exercițiu și de a fi lucrat pentru a fi puternic atunci când e nevoie să fie puternic, și duhul nostru necesită să-și clădească puterea, tăria în vremurile de clam, de bine, pentru a putea supraviețui apoi furtunilor.
Din acest motiv, de asemenea, avem nevoie unii de alții. Este imortant să nu lipsim de la biserică. Adunările noastre nu sunt doar nişte cerinţe hotărâte pentru a merge în cer. Adunările noastre sunt sursa noastră de putere, de protecţie, de călăuzire atât în timurile noastre bune, cât şi în timpurile de disperare, de deznădejde şi durere. Credinţa va fi întotdeauna o hotărâre pe care o luăm zilnic. Avem nevoie de vieţi care Îl văd pe Dumnezeu în fiecare zi. Trebuie să ne înconjurăm cu aceia care, ca şi noi, au nevoie de credinţă acum, chiar în acest moment, nu doar cândva, într-o zi…
„Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie „(Evrei 10:23-25) ….
Moda pe care au rasfrant-o si asupra femeilor care trebuie sa fie… „chele” peste tot, mai putin podoaba capilara care cu cat este mai bogata, mai lunga etc cu atat e mai bine.
calarasiunu.net 