Odata, o femeie a venit la mine si mi-a spus:” Am fost maritata timp de zece ani cu un barbat si nu ne-am certat niciodata. Iar acum m-a parasit! Ce s-a intamplat?

Femeia credea ca daca nu s-au certat niciodata inseamna automat ca s-au iubit profund. Ce iluzie! Acest mod de a gandi este o eroare. Logica femeii era perfecta, dar inima are ratiuni pe care mintea rationala nu le intelege.

Din pacate, gresea. Cand iubirea este cu adevarat profunda, certurile sunt inevitabile. Din cand in cand, unul sau altul dintre cei doi parteneri simte nevoia sa sustina un punct d evedere diferit, care chiar daca nu este pe placul iubitei/iubitului, nu este neaparat gresit. Sau unul dintre ei doi chiar greseste, este dreptul fiecarui om sa faca si greseli. Din cand in cand, unul dintre cei doi simte nevoia sa se certe.
Dar aceasta cearta nu este capabila sa le spulbere iubirea, ci dimpotriva, le-o imbogateste.
Tocmai aici este frumusetea: iubirea stie sa imbratiseze contrariile. Iubirea e facuta ca sa imbratiseze, sa cuprinda si sa ierte.

Daca nu exista aceasta libertate de a fi noi insine si aceasta putere de a intelege, singura solutie este despartirea. Zece ani este o perioada lunga de timp – chiar si 24 de ore sunt mult prea multe pentru a ramane in aceeasi stare de spirit pentru un om obisnuit, caci mintea simte tot timpul nevoia sa oscileze dintr-o extrema in cealalta.

Sa spunem ca iubesti o persoana. Din cand in cand te simti furios pe ea, dar aceasta furie este posibila numai pentru ca o iubesti. Uneori simti nevoia sa te sacrtifici de dragul ei, alteori simti ca arzi de indignare. Si ambele extreme fac parte integranta din tine.
Daca nu te-ai certat niciodata cu partenerul in ultimii ani, inseamna ca nu v-ati iubit. Ati trait intr-o relatie de cuplu, intr-un mariaj poate, dar nu intr-o relatie de iubire. V-ati temut tot timpul ca orice conflict, orice stare de enervare, cel mai marunt lucru ar putea pune capat acestei relatii. V-ati temut atat de tare incat nu v-ati certat.

Nu ati crezut niciunul ca relatia voastra, ca iubirea voastra ar putea supravietui certurilor, ca aceasta din urma va trece, iar voi va veti regasi unul in bratele celuilalt, mai indragostiti ca oricand inainte.
Din cauza acestei convingeri ati luat decizia de a nu fi voi insiva cu adevarat si de a nu va certa niciodata.

De aceea, i-am spus: ” Nu ma mira decat un singur lucru: ca ati rezistat unul langa altul timp de zece ani! Cum a fost posibil?”

Viata este plina de contrarii, de paradoxuri, de ritmuri. Acum pleci, acum te intorci, Acum te desparti, acum te intalnesti din nou. Un om care iubeste cu adevarat, este el insusi. Chiar daca uneori se mai enerveaza; in caz contrar, iubirea lui devine monotona, un fel de fundatura. Ati vazut cu totii relatiile acelea timorate, in care unul dintre cei doi a renuntat la el insusi-fie el barbat sau femeie- si traieste dupa cum doreste celalalt- „da, draga” este mantra sa, dar stralucirea din ochi, entuziasmul, aspiratiile, zambetul si autenticitatea i-au disparut.
Daca nu faci decat sa asculti tot timpul, realitatea devine monotona si moarta. Deasemenea, daca il obligi pe celalalt sa fie ca tine, sa gandeasca ca tine, sa se comporte ca tine, daca il/o tiranizezi impunandu-ti vointa, il omori. Zambetul, viata au disparut. Iubirea se deformeaza intr-o masca mortuara. Fara tremur, fara fior, fara vlaga, fara schimbare, fara viata.
O astfel de iubire nu conduce decat la tensiuni launtrice si falsitate – este imposibil sa te relaxezi in asemenea conditii.

Daca viata ar fi tot timpul asa cum credem noi, daca viata ar fi logica si liniara, nimeni nu ar mai putea cunoaste virtutea rabdarii, a sperantei, a iubirii adevarate, care imbratiseaza contrariile. Nimeni nu s-ar mai transforma, nimeni nu s-ar deschide spre a intelege, spre a cuprinde, spre a iubi mai mult. Nimeni nu s-ar mai intoarce vreodata inapoi, la iubire. Toata lumea s-ar teme, ar tremura si toti si-ar reprima sentimentele.
Chiar daca ar sta langa partenerii lor zece ani sau zece vieti la rand, oamenii ar sta de fapt langa niste straini. Fiecare s-ar controla la sange, ca sa nu deranjeze, ca sa nu greseasca, dar intalnirea nu s-ar mai produce intre inimile lor.
Din fericire, viata nu este deloc liniara, iubirea nu este deloc logica. Logica este moarta, viata este vie- de aceea, intrebarea care se pune este ce trebuie sa alegem: o viata linistita, asa cum vrem noi sau viata insasi, tulburata de iubire? „

Poporul acesta este de neinvins. Doamne, multe poate sa indure acest popor, dar chiar si Tu fereste-te din calea lui cand nu va mai putea sa duca, cand Duhul antic si nemuriotr se va trezi in inima poporului acestuia. La acest popor, o floare, o fetita, poate deveni simbolul sacrificarii. Nici macar tu Doamne nu o sa poti opri puterea duhului poporului de tine insuti creat. 20 de ani unii incearca sa doboare acest popor adormit si nu reusesc sa-l cucereasca in totalitate. Nici macar adormit cum este nu reusesc sa-l cucereasca. Dar, daca s-ar trezi? Atunci si Tu Doamne, o sa-ti doresti sa fii de partea lor, pentru ca a lor si a Ta va fi imparatia si slava si puterea in toata lumea aceasta vazuta si cea nevazuta. Doamne nici macar Tu, nu te pune rau cu acest popor, caci mare ste puterea lui chiar si cand doarme. Nici un popor din europa nu ar fi rezistat nici macar 4 ani de ani de asalt, atac, bombardare, denigrare, separare, linsare mediatica…etc. Noi Doamne rezistam 20 de ani deja chiar si daca suntem inca adormiti ca spirit. ,,Trezeste-te romane, din somnul cel de moarte….Doamne chiar si Tu fereste-te ca asta sa se intample.

M-am săturat de „o să fie bine”. Toți sunt experți în bine, toți știu că binele va veni, e plin de profeți ai binelui mai ceva decât de profeți ai Apocalipsei Sfântului Ioan pă Varză. De unde știți, bă??? Și dacă tot știți, de ce frecați lumea la melodie? Și eu știu c-or să fie bine niște chestii, chiar știu, exact cum știu că niște chestii vor fi nașpa, asta e. Mă vedeți pe mine că bat oamenii la cap pe stradă că o să fie bine sau prost?Acuma, eu știu de unde pleacă tâmpenia asta. Dintr-o altă boală națională – părerismul de profesie.

Și dacă ați avut vreodată impresia că doar cetațeanul ăla cu șasă cai nu stăpânește conceptul de întrebare, uitați-vă mai atent în jur. Uitați-vă când se pune o întrebare cuiva câți proști din jur răspund și ei. Uitați-vă când spune ceva cineva, orice, câți idioți se grăbesc să-și tragă și ei cu părerea. Uitați-vă, știu că nu v-ați uitat. Că ei știu că nu i-a dat nimeni în judecată pentru o părere până acum, așa că-și închipuie că-i gratis. Și dacă-i gratis, atunci orice retardat nu poate, ci trebuie, este obligat să belească și el fasolea și să emită un truism.

Și uite-așa, „lasă, bă, c-o să fie bine”

Cei mai multi ar spune ca imaginea este prima care are impact, eu spun ca mirosul, aromele, parfumul . Imi plac aromele de fresh, portocal, brad, aromele lemnoase din parfumurile barbatesti, cum miroase frezia . Este un mic semn de compatibitate, care in timp s-a dovedit important pentru ca asa descopar repede persoane cu care am devenit mai mult decat cunostinte . Ma gandeam ca pana la urma tot simturile sunt cele care fac diferenta, nu pentru ca citim aceleasi carti, vedem filme, ne plac fustele mini sau aceeasi muzica. Mereu se vor scrie alte carti, vom vedea alte filme, dar ceaiul verde cu frunze de portocal va ramane mereu acelasi. Care vrea, cine doreste, cui ii place ?