Primăria Oltenița a finalizat recondiționarea și repornirea a două cișmele cu apă potabilă existente, precum și montarea a patru cișmele noi, pentru a asigura accesul ușor și convenabil la apă curată în locații cheie ale orașului. Continuă lectura
diverse
MDLPA- plati de 96 milioane lei
MDLPA: Plăți de aproape 96 milioane lei, pentru investiții realizate prin Programul ”Anghel Saligny”
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (#MDLPA) a virat suma de 95.948.404,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 86 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Continuă lectura
Marius Dulce un primar al anilor ’80
Bătaia de joc continuă. În timp ce pe infrastructură solidă, de tip autostradă sau drum național, CNAIR interzice circulația cu tonaj mare, pe timp de caniculă, între orele 10 și 20, la Călărași, Marius Dulce continuă seria deciziilor proaste, permițând vehiculelor cu gabarit să umble nestingherite prin tot orașul. Continuă lectura
Parada motocicletelor cu atas la Călărași
Asociația “Pe trei roți” a organizat în perioada 14-16 iulie parada motocicletelor cu ataș, în Parcul Dumbrava. Aflat la a 2-a ediție, evenimentul încurajează promovarea, restaurarea și conservarea acestor vehicule istorice. Continuă lectura
Este minivacanta si greva s-a suspendat!
Se traieste bine in Romania daca o marire salariala de 200 de euro este refuzata. Sa le spuna cineva alora care se intituleaza lideri de sindicat ca la privat o marire de 20% este aprope imposibila.
P.S. : Pe perioada minivacantei s-a suspendat greva sau sunteti pe litoral??
Preluare : Alexandru Chirita/facebook.com
Renovarea Palatului Administrativ din Călărași este in grafic
Continuă lucrările de reabilitare și modernizare a Centrului socio-cultural (fostul Palat Administrativ) în prezent Prefectura Călărași.
Un monument istoric de importanță națională cuprins în lista Monumentelor Continuă lectura
Insomniacii
INSOMNIACII
21 Februarie 2023 ora 19:00, la
Sala „Barbu Stirbei” din Călărași.
„Insomniacii” (comedie) prezintă trei indivizi, trei caractere diferite care se întâlnesc într-un parc, într-o noapte. Deşi discuţiile lor par banale, suferința lor este sinceră. Continuă lectura
Pub 22- pe 1 vă așteptăm la After Party!
