Jurnalul fericirii al lui Steinhardt

Recitesc zilele acestea Jurnalul fericirii al lui Steinhardt. Prima oara l-am citit prin 2008 sau 2009 – era o carte imprumutata de la o amica, abia aparuse cartea pe piata. Ieri am gasit, regasit de fapt, pasajul care reprezinta punctul culminant al cartii, pentru mine. Aceste fraze se refera senzatiile si revelatiile traite la momentul in care afla, Nicolae Steinhardt, ca va fi eliberat din inchisoare, chiar daca printre ultimii. Cum ideea si spiritul acestui pasaj sunt minimaliste, sustinand puternic demersul meu, va ofer si Dvs placerea (re)lecturii acestei esente a cartii mai sus mentionate la paginile 515 si 516:
„In mica celula de la Zarca – povestea parohul manastirii de la Rohia N. Steinhardt – singur ingenunchez si fac un bilant. Am intrat in inchisoare orb (cu vagi strafulgerari de lumina, dar nu asupra realitatii, ci interioare, stafulgerari autogene a beznei care despica intunericul fara a-l risipi) si ies cu ochii deschisi; am intrat rasfatat, razgaiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemultumit, ies cunoscand fericirea; am intrat nervos, suparacios, sensibil la fleacuri, ies nepasator; soarele si viata imi spuneau putin, acum stiu sa gust felioara de paine cat de mica; ies admirand mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea si eroismul; ies impacat: cu cei carora le-am gresit, cu prietenii si dusmanii mei, ba si cu mine insumi.”

 

Am nevoie de tine

Gazduire autoare: liliana Carmen Stoica

 

Am nevoie de tine

Am atata nevoie de tine, de mangaierea ta

Sunt dornica sa-ti simt respiratia calda

Sa ma bucur de ochii tai blajini ce ma-neaca in trairi

Sa simt cascada de iubire , ce se revarsa-n sufletul

dornic sa traiasca o reala poveste de iubire .

Vreau sa plutesc pe norii pufosi si aglomerati

Ori pe luciul apei , pe-o imensa patura de maci

Doresc sa-ti simt trupul , condus de trairi nebune

De dorinta , de iubire , de sete si de dor …

Apoi , vreau sa ma pierd intr-o profunda tacere

Nici o soapta macar sa nu-mi strapunga gandul

ce-i plecat sa guste clipa , sa-adulmece dulceata

indraznetului prezent , ce umple asteptarea …

Inima mi-e pregatita sa traiasca neprevazutul

caci las creierul la loc sigur pentru o vacanta

Trupul meu setos , ia startul catre o evadare

Atat de dorita , atat de neinteleasa si profund traita .

 

Autor: Liliana Carmen Stoica

14 ianuarie 2013

O fetiță din România, abandonată la naștere, a devenit campioană internațională la gimnastică aerobică

Andreea are nouă ani, iar de curând, la Borovets, în Bulgaria, a cucerit medalia de aur la campionatele internaționale de gimnastică aerobică.

Fetița din România s-a impus în competiția dedicată sportivelor cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani. Ea are o poveste tristă. A fost abandonată la naștere, fiind luată apoi în grija unui asistent maternal.

Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 6, Andreea a beneficiat în casa familiei de plasament de atenția și dragostea unui cămin, ceea ce i-a permis să-și dezvolte talentul nativ pentru gimnastică și să obțină performanțe remarcabile.

Competiția din Bulgaria a avut la start sportivi din aproape toate țările europene, dar și din China, Vietnam și Mexic.

Andreea evoluează la Clubul Sportiv „Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport”, pentru care a obținut primul loc la Concursul național de gimnastică aerobică, aflat la a treia ediție, dar și la Campionatul național de gimnastică aerobică desfășurat pe 19-20 octombrie 2013

Intrebare fara Raspuns!..nu exista

Prin umbrele trecutului, au fost chiar si strabunii-bunicilor nostri, chiar daca nu au lasat in urma lor povesti scrise, acestia vor exista mereu! In povestea mea as putea cuprinde intreaga omenire, cand stau si ma gandesc-De unde vin!?..caci, incotro ma indrept ,stie oricine, chiar si-un simplu analfabet.

O planta nu se poate intreba, de unde poate proveni un caine, cum-nici un bou nu stie rostul, magarului ce rage in nestire. Planta, am fost, m-am comportat ca si un caine, un bou nestiutor din fire, si un magar, nu prea destept..asa’am fost eu, de-a lungul vietii mele!

Nu stiu de ce si cum,tocmai eu am fost ”ales”, sa’ntreb ce nu intreaba oricine:
-Ce este viata?!
-Din ce fel de aluat sunt plamadit?!

Libertatea de-a alege, este un *Plus, dar, si un Minus, ce numai omului, i s-a dat!!

Cu totii suntem predispusi greselii, deoarece, suntem plamaditi din acelasi aluat…dar, sa nu uitam cum creste painea, putina drojdie, si totul s-a schimbat!!Tot la fel este si viata noastra, ganduri si vise pierdute prin timp, apoi ne trezim in fata unui adevar incontestabil-Moartea!Hmm…

-Care este rostul existentei mele, din moment ce intr-o buna zi nu voi mai fi??!!!
Am primit acest prestigiu de a fi om, ca sa traiesc viata unui dobitoc? Greu de crezut acest fapt…Se zice ca am fi 7 miliarde de oameni pe acest taram, siii..cum bine stim, ne-am impartit in mii si mii de culte, idei religioase, hranite din minciuni, ce-ntuneca mintea omului (dobitoc). Cum se poate explica un astfel de incident? Tocmai in mileniul trei, cand, ar trebuiiii sa fim Cu muuuuuuuuuult mai deschisi la” Etajul Superior”  decat generatiile dinaintea noastra…!Trebuie sa existe un raspuns logic si la intrebarea aceasta, zic eu….Dar, nu il am!!!

 

Invitatie

Haideţi să arătăm că România este o ţară în care se întâmplă şi lucruri frumoase, unde există oameni frumoşi ce ne pot ajuta în îndeplinirea acestui mic vis. Toată povestea o găsiți după „See more”

De ce să ne dați like?
Eu şi colegele mele formăm o echipă ce va reprezenta pentru prima dată România în cadrul proiectului L’Oreal Brandstorm, concursul internaţional de marketing ce se va desfăşura în data de 12 iunie, la Paris.
Pe lângă concursul efectiv, mai exista și un concurs online pentru care trebuie să strângem un număr impresionant de like-uri în competiţia People’s Choice Award. Fotografia cu cele mai multe like-uri va fi desemnată în data de 6 iunie câştigătoare!
Mulțumim și toate cele bune,
reMARKable Team

Moare cate putin

Moare cate putin cine se transforma in sclavul 

obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi 

traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu

risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu

oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un

guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera

negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui

vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa

staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza

sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este

nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru

incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si

permite macar o data in viata sa nu asculte

sfaturile „responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu

citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul

din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu

se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si

de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte

de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu

se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste

intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna

ca „a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul

fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o

fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare

Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul

Daca va fi sa plangi, plange de bucurie

Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale

Daca va fi sa furi, fura o sarutare

Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica

Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire

Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in

fiecare zi…

de   PABLO NERUDA

Gazduire: Doamna si copacul

Pe o priveliste trista de un codru-nchis

Sosi tacerea surda cu-n aramiu deschis,

Copacii intins-au bratele-nspre toamna

La umbra unuia sedea-ngandurata-o doamna .

 

Privirea-i este-ngrijorata iar umerii-aplecati

Trupul firav ca trestia si ochii-ntunecati,

Cu parul ravasit si fruntea-i cu sudoare

Dornica sa obtina parca …un soi de aparare .

 

Rochia-i caramizie iar chipul sau pierdut

Sade blajina la umbra pomului necunoscut,

Tesand cu grija asternut din frunze lacrimande

Plangandu-si viata cruda cu zilele-i plapande.

 

Un copac mai mandru, parca-n barbat sculpatat

Cu umeri prea puternici si piept fortificat,

Ii ofera simplei doamne protectie cu drag,

De parca i-a pictat acoperis din lemn de fag.

 

Doamna , simte -a sa caldura si-i nedumirita

Se-ntreaba de e drept si…daca asta merita,

De fapt,visa protectie langa un barbat

Dar a simtit caldura la umbra de copac .

 

Mintea-i agera ,in graba ii rasuna

” Nu stiu ce-i cu mine , parca-s nebuna !

Pentru o cipa dar…am confundat

Copacul…cu un minunat barbat .”

 

Nu-i lucru curat dar nu-i intamplator

Se-aude muzica lina de langa izvor,

Tabloul minunat al toamnei o-nconjoara

Ea-l priveste parca pentru intaia oara .

 

Ca prin vis , privirea i s-a luminat

Trupul ei firav , de-odata s-a-ndreptat ,

Sangele-n vene-i zburda a chef de viata

In drumul ei , licare fir de speranta .

 

Amarul pelinului …nevinovata amintire

A maracinilor coroana …o simpla traire,

Cata energie, cat s-a fortificat,

La umbra puternicului copac !

 

Din asta experienta , a-nvatat sa iubeasca

Clipele frumoase din viata sa-i creasca ,

Sa multumeasca pentru tot ce i s-a dat

In fine…a simtit cum traieste cu adevarat .

 

Autor:

Liliana Carmen Stoica

30-31 octombrie 2012

S-a inventat scuterul geamantan

He Liangcai, un fermier chinez, a inventat o modalitate interesantă de transport. Acesta a făcut o geamantan care se poate transforma foarte ușor într-un scuter, potrivit CRI Online.

Potrivit acestuia, în primele teste a reușit să meargă cu 19 kilometri pe oră, iar bateria complet încărcată a ținut pentru o distanță de aproximativ 60 de kilometri.

Are cam toate detaliile tehnice ale unui scuter, inculsiv claxon, dar și un GPS, prin care să se poată ghida conducătorii. Întregul echipament cântărește în jur de 7 kilograme.