Contractul de lucrări privind anveloparea corpurilor A, B, C și D ale Spitalului Județean de Urgență Călărași

Consiliul Județean Călărași a semnat, în data de 4 aprilie 2022, contractul de lucrări privind anveloparea corpurilor A, B, C și D ale Spitalului Județean de Urgență Călărași. Potrivit președintelui instituției, Vasile Iliuță, într-o săptămână va fi predat amplasamentul în vederea începerii lucrărilor. Investiția se derulează prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2022, termenul de finalizare a acesteia fiind 31 decembrie 2023.

Contractul a fost semnat la sediul CJ Călărași, în prezența președintelui Vasile Iliuță, proiectantului și constructorului, fostului director al Direcției de Dezvoltare, Eduard Grama, actualei conduceri a acestei direcții din cadrul Consiliului Județean, Liliana Avram și directorului spitalului călărășean, Bogdan Mihai.

Cei care vor proiecta și executa lucrările acestei investiții sunt: SC General Service Grup 98 SRL și SC BEMEL AG SRL.

“La venirea mea, în 2017, am constatat că Spitalul Județean Călărași este abandonat. Prea puține investiții erau gândite pentru această instituție. Primul lucru pe care l-am văzut a fost imaginea de afară a spitalui, destul de neplăcută. Și atunci, împreună cu fostul director al Direcției de Dezvoltare, Eduard Grama, am gândit rapid ce avem de făcut la Spitalul Județean Călărași, pentru ca cetățenii să aibă încredere în unitatea medicală și în serviciile medicale pe care le prestăm față de cetățenii județului Călărași. De aici a venit ideea anvelopării spitalului. Am depus proiectul în 2017 și uitați că după atât timp în așteptare, proiectul nostru a fost eligibil și abia am semnat contractual, la începutul anului, cu ADR Sud Muntenia și, iată, după 4 luni, semnăm și contractul de lucrări și cred că până la finalul anului 2022 finalizăm această investiție pe care noi ne-am propus-o în 2017. Spitalul va arăta precum unul modern, European, deoarece vrem să îmbunătățim calitatea serviciilor medicale și exeriorul unui spital trebuie să fie modern. Anveloparea este un proiect de 10 miliioane de lei. Cred că în decurs de o săptămână trebuie  să predăm amplasamentul și, după predarea acestuia, constructorul poate veni să își monteze schelele și să se apuce de lucrări. Proiectul este unul pentru a schimba această față a Spitalului Județean de Urgență Călărași și cred că în 2023 vom inaugura proiectul pe care astăzi l-am semnat”, a declarat, pentru Canal SUD, Vasile Iliuță.

“Acesta este un proiect ambițios, pe care trebuie să îl implementăm cu celeritate. Pentru noi și pentru managerul spitalului o să fie o provocare, pentru că se va lucra cu relocarea pacienților, ceea ce pentru spital va fi o provocare. Sperăm să se implmenteze cu succes, sperăm să schimbăm fața spitalului în bine”, a precizat directoarea Direcției de Dezvoltare a CJ Călărași, Liliana Avram.

“Este, într-adevăr, un proiect pornit în 2017, în luna octombrie, un proiect la care am muncit extrem de mult împreună cu Direcția de Dezvoltare, un proiect susținut de dumneavoastră, un proiect care astăzi ajunge să intre în execuție. Este un proiect alături de celelalte proiecte ale Spitalului Județean de 30 de milioane de euro, investiții ale Consiliului Județean în unitatea medicală. Prioritate zero la început de mandat, în perioada 2016-2020, spitalul fiind o prioritate a Consiliului Județean. Astăzi, acest proiect încheie un ciclu de proiecte, pe perioada de finanțare 2016-2020. Sunt convins că veți reuși să îl puneți în aplicare până la 31 decembrie 2023 și alături de managerul spitalului vom gândi alte proiecte care vor crește calitatea serviciilor medicale în Spitalul Județean Călărași”, a subliniat fostul director al Direcției de Dezvoltare din cadrul CJ Călărași, Eduard Grama.

“Prima oară când am intrat în spital, pot spune că am constatat că spitalul arată mult mai bine la interior decât la exterior. Vorbim de corpurile A, B, C, D, unde, practic, sunt condiții ca la alte spitale cu care noi încercăm să ne comparăm, dar imaginea de afară cumva ne arăta o reticență a tuturor. Acum, acest proiect, pe lângă faptul că schimbă imaginea exterioară a spitalului, vine și cu niște soluții de eficientizare, care, cumva, contribuie major la dezideratul după care noi mergem, acela de a schimba imaginea de ansamblu și a transforma spitalul județean într-o zonă de referință, zonă pe regiune. Practic, acest lucru s-a și întâmplat prin numărul mare de medici pe care i-am adus în cadrul acestui proiect și ne ajută să stabilim următoarele repere către care vrem să ajungem, în ceea ce privește asigurarea unui standard, cel puțin decent, de sănătate, pentru populație, a punctat managerul Spitalului Județean de Urgență Călărași, Bogdan Mihai.

sursa canalsud.ro

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.