13 echipe de robotică au fost prezente, pe 1 februarie, la Sala Polivalentă Ion C. Neagu din municipiul Călărași, în cadrul competiției Danube Robotics Official Demo, prima competiție demonstrativă din cadrul BRD First Tech Challenge, ce se desfășoară pe malul Dunarii! Competiția roboților a durat până în jurul orei 16.00.
Echipa de robotică a Colegiului Național Barbu Știrbei, Danube Robotics RO111, singura echipă de robotică din județ, este organizatorul acestui eveniment, pe care Primăria Municipiului Călărași îl susține.
Info Danube Robotics RO111
FIRST Tech Challenge este o competiție de robotică cu tradiție în SUA, care se adresează elevilor din clasele 9-12 si care presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot.
Competiția se desfășoară și în România din anul 2016 sub numele de FIRST Tech Challenge România și este organizată de Asociația Nație Prin Educație si BRD.
Meciurile competiționale se dispută în alianțe: 2 echipe în alianța albastră, 2 echipe în alianța roșie si 4 roboți pe un teren specific de joc.
Construcția robotului este bazat pe un kit care este format din piese metalice și/sau plastic.
Echipele, sub îndrumarea antrenorilor, mentorilor și împreună cu voluntari, dezvoltă strategii și construiesc roboți, bazându-se pe principii inovatoare, din inginerie.
