Primaria Calarasi, sprijină orice implicare socială

Administrația publică locală călărășeană sprijină orice implicare socială care înseamnă investiții private în infrastructura școlară!

Totodată, Primăria Municipiului Călărași, prin primarul Daniel Ștefan Drăgulin și aparatul de specialitate, sprijină respectarea legii și găsirea unor soluții legale, rapide, pentru ca unele situații să fie preîntâmpinate și rezolvate.
Acest lucru s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, 2 octombrie, când s-a dispus oprirea unor lucrări la o anexă a Școlii Gimnaziale Carol I, lucrări realizate din fonduri private în zona de protecție a unui monument istoric, așa cum este corpul principal al școlii. Aceste lucrări de construire sunt supuse unei autorizări a Comisiei zonale de cultură!
S-a preîntâmpinat o încălcare a legii, iar de ieri, 2 octombrie, a fost demarată, împreună cu managementul unității de învățământ, procedura de obținere a autorizației de construire, urmând a fi făcute toate demersurile ca documentațiile să fie realizate în cel mai scurt timp posibil.

Necunoașterea legii, din păcate, este propagată în spațiul public ca o piedică pusă de primarul Daniel Ștefan Drăgulin unor astfel de investiții. Denigrările unor persoane și publicații sunt menite să inducă ideea, mai ales în rândul părinților ai căror copii frecventează cursurile Școlii gimnaziale Carol I, că administrația publică locală refuză sau întârzie unele investiții.

Legea este clară și obligatorie pentru toți cei care vor să contribuie la dezvoltarea municipiului Călărași. Cei care denigrează numai în scop politic să demonstreze dacă primarul Drăgulin și arhitectul-șef Samoilă au făcut altceva decât să fie respectată legea!

sursa: comunicat de presa!

Reclame

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.