Discuţiile despre bani se fac în vacanţă când electoratul e amorţit şi nu are reacţii prompte – aşa par să gândească politicienii români la adăpostul umbrelelor de soare. Prinşi, totuşi, cu ocaua mică de o presă indiscretă şi fără concediu, oamenii politici nu ştiu cum să mai scape de povara măririi propriilor salarii. Vine un an electoral şi se tem că o să-i înjure lumea pe stradă. Dar le e greu să renunţe şi la avantaje. Preşedintele Iohannis, izolat în vila de la Neptun, s-ar putea trezi şi fără salariu triplu şi cu prevederile Codului Fiscal din nou votate – nici propriul lui partid nu-l mai susţine. Victor Ponta, la umbra palmierilor din Miami, îşi calculează următoarele mişcări. Profitând că scena e aproape goală, Traian Băsescu lansează un scenariu apocaliptic legat de banii românilor.
Oamenii care i-au fost apropiaţi ani de zile prosperă în ciuda presiunilor DNA. Anul trecut a fost unul dintre cei mai benefici pentru Videanu, Berceanu şi Udrea. Pentru Băsescu, ferma de la Nana se dovedeşte o investiţie profitabilă – a scos şi vara aceasta peste 50 000 de euro profit de acolo. Da, e o anchetă în desfăşurare acolo. Şi ce dacă? Afacerile-s afaceri şi Băsescu marchează din nou, nestingherit de nimeni.