In discursurile despre fericire se vorbeste despre doua abordari care par sa fie contrare: o metoda ar fi sa-ti dai voie sa visezi si apoi sa actionezi ca sa-ti atingi obiectivele, iar cealalta abordare iti spune sa te multumesti cu ceea ce ai si sa-ti cobori asteptarile pe care le ai de la viata.
Ambele variante sunt corecte. Sunt unii oameni care se multumesc cu ceea ce au, traiesc bucurandu-se si fiind recunoscatori pentru ceea ce le-a oferit existenta, oricat de putin sau mult inseamna asta, precum sunt persoane care „tintesc catre stele” si isi investesc toata energia vitala in a-si atinge obiectivele marete. Este o chestiune de alegere personala felul in care te raportezi la viata ta.
Capcana primei abordari, cea in care iti doresti tot timpul mai mult, este sa nu reusesti sa fii fericit decat atunci cand iti atingi visurile, iar pana in acel moment sa fii tot timpul stresat si incordat. Si cum fericirea este efemera, bucuria atingerii obiectivelor tale nu este de durata si vei fi nevoit sa alergi din nou dupa alte realizari. Capcana celei de-a doua abordari, cea in care te multumesti cu ceea ce ai, este ca te resemnezi, devii o fiinta fara obiective si fara scopuri, care nu are in ce sa-si investeasca energia si astfel ajungi sa te blazezi si sa te plictisesti de viata ta. Viata fiecarui om are nevoie de un sens, iar omul este definit de produsele activitatii sale.
Insa, exista si imbinarea celor doua abordari: sa-ti dai voie sa visezi si, in ritmul tau propriu si personal, sa iti urmaresti cu determinare visurile tale, dar in acelasi timp, sa te bucuri si sa fii recunoscator pentru tot ceea ce ai realizat deja.
calarasiunu.net 