La ordinea zilei

ISTERIA FRANCULUI ATINGE CLASA POLITICĂ

de Andreea Munteanu

La un an de la tragedia din Apuseni nu a fost găsit niciun vinovat, iar un raport tehnic arată că motorul avionului pilotat de Adrian Iovan era în stare bună de funcţionare. La locul accidentului, primarul din zonă încă mai aşteaptă o bucată din epavă ca să ridice un monument, iar sora Aurei Ion începe să -şi piardă speranţa că va fi vreodată găsit un alt vinovat în afară de cei morţi. La Bucureşti, în timp ce batiste se aştern peste multe ţambale, isteria francului elveţian a cuprins toată clasa politică. PNL şi PSD se întrec în oferirea de soluţii, în idei de convocare a parlamentului, de chemare a reprezentanţilor BNR la raport.

În dosarul Moştenirea Brătienilor, ginerele lui Băsescu este acuzat oficial că ar fi prejudiciat statul cu 4,5 milioane de euro, iar preşedintele ANRP declară că 70% din restituirile depeste un milion de euro au fost contrafăcute. Jaf naţional aşadar. Un alt dosar cu retrocedări, cel în care este implicat Viorel Hrebenciuc, va ajunge în curând în instanţă. Hrebenciuc şi-ar fi recunoscut o parte din vină, iar coinculpatul Ioan Adam a făcut chiar şi un denunţ ca să scape mai ieftin. O mişcare surprinzătoare s-a produs însă în dosarul Duicu.

Anunțuri

1 comentariu

  1. Pingback: it works global business opportunity

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s