OMV se implica in Nabucco

OMV a cumpărat participaţia de 16,7% a companiei germane RWE în consorţiul Nabucco, al cărui obiectiv este transportul de gaze naturale din regiunea Mării Caspice către Europa.

Un purtător de cuvânt al OMV a confirmat tranzacţia, fără să dea detalii financiare despre aceasta, potrivit cotidianului austriac Der Standard. Participaţia a fost preluată de OMV la începutul lunii martie, a spus reprezentantul grupului austriac.

„Puteţi fi siguri că aceasta nu va fi structura finală a acţionariatului”, a spus un purtător de cuvânt al OMV, citat de Reuters.

O decizie privind alegerea unui gazoduct pentru transportul de gaze naturale din Azerbaidjan către Europa este aşteptată în următoarele luni. Nabucco concurează cu Trans Adriatic Pipeline pentru livrarea gazelor azere.

RWE a anunţat încă de anul trecut că analizează implicarea companiei în proiectul Nabucco, iar la sfârşitul anului 2012 a informat că va părăsi consorţiul, urmând să negocieze vânzarea acţiunilor către OMV.

Din consorţiul Nabucco fac parte şi Transgaz, Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding şi MOL (Ungaria).

Prin preluarea acţiunilor RWE, OMV ajunge cel mai mare acţionar al companiei, cu o participaţie de 33,34%. Restul acţionarilor Nabucco Internaţional au participaţii de câte 16,67%.

Acţionarii Nabucco au semnat în ianuarie un acord de cooperare, precum şi un acord de opţiuni de subscriere şi de finanţare, cu acţionarii câmpului gazeifer Şah Deniz. Acordul prevede că SOCAR, BP, Statoil şi Total ar putea finanţa în comun dezvoltarea Nabucco conductei şi ar putea primi jumătate din acţiuni.

Nabucco ar urma să aducă gaze din zăcământul Şah Deniz şi să le vândă pe piaţa europeană.

Anunțuri

Poti sa iti spui parerea aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s