Scad depozitele din banci!

Depozitele populaţiei şi ale firmelor (rezidenţi clienţi neguvernamentali) din bancile Romaniei s-au redus în luna iulie 2013 cu 0,9 la sută faţă de luna iunie 2013, până la nivelul de circa 200,408 miliarde lei – precizeaza-un comunicat Băncii Naţionale a României.

Totodata, depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au scăzut cu 0,7 la sută, până la nivelul de aproximativ 72,581 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,5 la sută, până la peste 16,477 miliarde euro).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 6,7 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 10,7 la sută), depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 7,6 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 11,6 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 5,0 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 8,9 la sută)

Sursa: arenamedia.ro

Idei de cadouri!

Cod: BR10-1304

Bratara masiva doua siruri intercalate perle roz de cultura cu insertii argintate si inchizatoare sferica cu siguranta.
Compozitie: perle roz lacrima de 9×6 mm, insirate intercalat pe fir metalic, insertii argintate tip Bali de 6×4 mm, cu inchizatoare sferica de 8 mm cu prindere de siguranta.
Lungime bratara: 19, 5 cm, cu lungime de 18 cm in interior
79 lei
2.Cercei chihlimbar model ingeras

Cod: CR1404-8

Cercei model ingerasi cu chihlimbar portocaliu-roscat si tortite argintate.
Compozitie: Perle chihlimbar doua marimi, 7 si 10 mm, cu insertie aripi de inger, marime 22×6 mm.
Lungime cercei: 3,8 cm.
62 lei
3.Cercei tip candelabru cu jasp si jad chinezesc

Cod: CR14-1306

Cercei jasp verse si jad chinezesc cu insertie nod celtic si tortite argint 925 cu opritoare de silicon.
Compozitie: pietre jasp verde de 10 mm, jad chinezesc model lacrima verde cu firisoare negre de 12×17 mm,  insertie nod celtic 11×9 mm si capacele Bali argintate.
Lungime cercei: 7 cm.
49 lei
Observatie: Bijuteriile sunt lucrate manual deci sunt modificabile.

IN WEEKEND – TRASEU IN BUCEGI

Sambata 27 iulie sunteti invitati la un traseu in Bucegi
Ascensiunea incepe de la Moeciu, apoi prin saua Strunga spre cab Padina unde se face o binemeritata pauza. Apoi se traverseaza una dein cele mai frumoase vai din Bucegi, dupa care prin Saua Batrana si Coltii Tapului, inapoi la Moeciu. Intalnirea sambata 27 iulie ora 8.30 Brasov, sau ora 9.30 Moeciu. Durata totala estimata 8-10 ore. Tarif participare 50 lei.
Relatii si rezervari:+40.727.777.859 sau office@extreme-travel.ro

Iulie, vesti proaste!

Bună dimineaţa! Începutul de lună vine cu veşti proaste pentru toti români. De astăzi, preţul gazelor va fi majorat cu 8 procente, iar preţul energiei electrice va creşte cu unu la sută. Majorările vor genera scumpiri în lanţ, spun producătorii si normal ca eu ii cred…

Inima -izvor de energie

Inima este izvorul energiei pentru a crea ceva , a construi relatiile reciproce , a se dezvolta, a merge undeva… Dupa Caderea omul si-a pierdut acest lucru si anume izvorul energiei sale si se misca prin intermediul Ego-ului sau – gloria mea, realizarile mele, sunt un om bun . Acum este epoca „like”-urilor?… Daca mi-au dat like, inseamna bravo mie. Astfel ne uitam mereu cine ne- a pus like, unde. Trebuie sa mergem in viata calauzindu-ne de norme, sa privim din punctul de vedere al corectitudinii , a ceea ce este bine in genere. Oamenilor nu le place sa auda si sa stie despre probleme interioare, vor viata linistita, ca nimeni sa nu le-o tulbure, ascund natura decazuta , pe satan sexual, cu care sunt uniti , nu inteleg de ce trebuie sa se disparta de el, de ce trebuie sa-l scoti la lumina, sa-l arati, ne a fost atat de bine impreuna.
Cand te uiti din punctul de vedere al Inimii lui Dumnezeu, poti sa te gandesti la binele comun, ce se intampla in lume. Cand te uiti din punctul tau de vedere , nu esti capabil sa percepi acest lucru, sfera aceasta va fi mereu inchisa pentru tine.