Erotismul

Erotismul stă in multe , de la gest la o privire sau o jartieră . Şi pentru asta s-au inventat tot soiul de stimuli vestimentari .  Ehei , femeile !

Niciodată nu am înţeles de ce o femeie care vrea să te facă praf te aşteaptă în desuuri din alea din mătase şi broderii, ca şi cum visul tău despre ea este să o vezi îngropată într-o grădină, sub un răsad de trandafiri din aţă, negrii şi roşii, ornaţi cu steluţe care te înţeapă când le iei în palmă. Dacă finalitatea tot e să o dezgropi din răsad… de ce mai irosim timpul?

Intri în casă. Te loveşte un miros de tocană, din aceea cu rântaş, poate şi ceva ceapă prăjită, genul ăla de iz care se amestecă în carnea femeii şi nu mai iese mult timp. Te face, după ce o iei în braţe, să te ştergi pe mâini ca şi cum ai avea sos pe ele. Pe masă e sursa, o oală din aia cu smalţ pictat cu floricele, aşezată pe un fund de lemn. Mai sunt şi farfurii, cu desene verzi pe margini şi o inscripţie palidă pe fund, „Bran 1986”. Îţi iei ochii de la oală şi o vezi.

Ea e într-un capot verde praz, cu nişte margarete ireale imprimate haotic peste tot. E prins cu un cordon, probabil de la un halat de baie roşu, ce a ajuns de mult la ghenă. Are părul încătuşat cu un elastic negru, cu o buburuză din lemn, iar două agrafe cu flori din metal scorojit ţin firele din laterale să nu acopere obrajii. Se întoarce spre tine.

Te apropii de ea şi îi desfaci cordonul. Merge greu, e prins cu două noduri. Reuşeşti şi desfaci capotul. Se desprinde greu, cu scântei de energie statică, de un furou… o adevărată piesă de arhivă. Cupele din dantelă puţin îngălbenită şi restul din mătase scămoşată de atâtea spălări şi totul se termină de vis, cu un tiv, tot din dantela cupelor, tăiat în vălurele. O bretea de la furou cade de pe umăr. E o invitaţie! Dai jos şi cealaltă bretea şi cobori furoul până la jumătate. Apare un sutien care strigă la tine. Nu vorbeşte despre sex, ci despre tocană, dar nu-l asculţi. Continui…

Acum ai nevoie de muzică. Sau de două beri, dar bere nu servim. Îţi trebuie o melodie despre cum unele femei inspiră o dorinţă simplă, clară, constantă, continuă, indiferent de ce ţi-ar oferi sau cât, sau când. Când simţi că dorinţa începe să te obosească şi pe tine, încerci să lucrezi cu imaginaţia, poate scade dorinţa. Titlul e sugestiv, „Încearcă să nu mai fii aşa de drăguţă, iar eu o să încerc să nu mai fiu un prost”. Fiţi serioşi, nu merge nici cu desuuri din 1980, ochii îţi lucesc la fel când o vezi! Dwight Yoaka…

Ganduri pentru fiecare zi!

Omraam Mikhael Aivanhov zice:

„Răbdarea lucrează cu timpul. Cu trecerea timpului, tot ce ai trăit, chiar si clipele cele mai dificile, pot deveni o sursă de împlinire şi bucurie. Nimic nu apare din nimic, totul are un sens, dar noi trebuie să-l găsim. În clipa în care tăim o suferinţă de orice natură ar fi, gândul nostru nu tebuie să rămână fixat asupra ei, legat de ea! Sa incercam sa privim în viitor spunându-ne că în curând vom uita ceea ce ne-a pricinuit rău, sau, dacă este imposibil să îl uitam, îl vom vedea sub o altă formă. Atunci când ştim cât se pot modifica stările noastre interioare cu trecerea timpului, suportăm mai multe lucruri!

„Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le ştim dar tebuie să le învăţăm, şi oameni fără de care nu putem trăim dar trebuie să le dăm drumul.”
Autor: …. „necunoscut”…

„Doamne, dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba si înţelepciunea de a face diferenţa intre ele.”
~ Rugăciunea serenităţii

Ganduri bune, drum drept si lumina!

Miercurea fara cuvinte

Azi, am descoperit acest blog: ” Intre vis si realitate”, al lui Carmen si un joc pe cat de simplu, pe atat de interesant. Numele „Miercurea fara cuvinte”. Deci, postezi la tine pe blog o fotografie sau o serie de fotografii care sa vorbeasca… ea, fotografia. Deci, sa trecem la treaba!

426452_320831061289072_100000865411978_842837_775457713_n

PS. jocul si adresa le gasesti pe blogul mentionat la inceputul postari!

Jurnalul Annei Frank

Una din cărţile favorite citite în timpul adolescenţei a fost „Jurnalul Annei Frank” Pot spune că am prcurs-o cu lacrimi în ochi de la început până la fârşit. Normal, la acea vârstă eram foarte ipresionabilă. Comparativ cu filmul conţinutul cărţii este mult mai dramatic. Recomand măcar filmul, tinerelor vlăstare adică noi generaţii şi nu numai lor.
Jurnalul Annei Frank este o mărturie ce transcede timpul scoţând în relief speranţa, care nu moare chiar şi în cele mai nefavorabile condiţii, dragostea ce se poate naşte oriunde dar, şi ambiţia de a rezista tuturor vicisitudinilor vremii.
Celor interesaţi vă doresc vizionare plăcută Tuturor, multă sănătate şi o sămbătă binecuvânată de Dumnezeu cu har şi bucurie în fiecare clipă.

http://www.seriale-filme.info/the-diary-of-ann…

P.S. Un serial durează circa o jumătate de oră. La mine a funcţinat pe serverul 3

Cel mai iubit dintre pământeni

Cel mai iubit dintre pământeni (1993) este un film in regia lui regia lui Șerban Marinescu, inspirat din romanul omonim al lui Marin Preda.
Filmul prezinta drama intelectualului din Romania anilor ’50–’60.
Eroul filmului, Petrini, profesor de filozofie, persoana pasnica, este arestat de Securitate.
Este ridicat de acasa, pe neasteptate, cu brutalitate.
Urmeaza o ancheta dura si absurda, in care este obligat sa explice continutul unei scrisori interceptate de “Organele de Ordine”.
Scrisoarea, trimisa de un fost coleg de facultate, se încheia cu o formula folosita intre colegi, ca o gluma: “Astept ordonantele dumneavoastra”.
Intr-un simulacru de proces, Petrini este condamnat la ani grei de detentie.
Experientele odioase, umilitoare si traumatizante din închisoare (ca detinut) si apoi momentele dintr-o asa zisa “libertate”, poate mai odioase prin restrictii (angajat la hingheri, în bataie de joc) il fac să se gandeasca mai mult la sensurile filozofice ale vietii.

Il gasiti la aceasta adresa! Vizionare placuta:

Victor Rebengiuc

Ieri,11 februarie a  fost ziua unui mare om de cultura, maestrul Victor Rebengiuc. Chiar dacă vine cu o zi mai târziu, salut respectuasa vârstă de 80 de ani a maestrului și dau o raită prin YouTube pentru a revedea căteva scene memorabile cu dânsul si pentru a va pune si dumneavoastra. Preferata mea rămâne cea din Balanța, dar nici cu fazele din Moromeții nu mi-e rusine. Apariția dânsului în serialul ”În derivă”, în care joacă rolul unui director de teatru este superbă, iar asta îmi mai confirmă încă odată mie că nu este bătrân(maestrul) până nu te consideri bătrân.

Respect maestre!

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Dd2SFRZWNaM

Cu cateva zile in urma !

S-a întâmplat cu câteva zile în urmă. A fost o fază de genul acelora pe care ştii că le poţi prinde cel mult o dată în viaţă, mai ales cu o persoană pe care o vezi pentru prima dată şi, cine ştie?, poate şi ultima. În ziua aceea intrasem mai hotărât ca oricând. Aproape tot drumul mersesem întins cu gândul ăsta, mânat de sentimentul acela bine ştiut de toată lumea, că odată ajuns la destinaţie trebuie făcut ceea ce situaţia o impune. Aşadar, iată-mă faţă în faţă cu uşa grea, din metal. În jurul meu, oamenii vorbesc, merg, nu mă bagă în seamă. Trag de uşa masivă şi pătrund într-un coridor lung. Mă uit la uşile aliniate toate pe dreapta. În sfârşit, a doua sau a treia e cea care mă interesează. Are o inscripţie inconfundabilă şi, în definitiv, nu e prima oară când intru aici. Un tip se aranjează de parcă ar fi urmat să intre în direct pe cine ştie ce post TV. Abia dacă-l văd cu coada ochiului. Dau să deschid o a doua uşă, care face legătura cu altă încăpere. Cineva mă ajută fără să vrea de pe partea cealaltă şi uşa – la fel de masivă precum cea de la intrare – se deschide surprinzător de uşor. Tocmai mă gândeam ca data viitoare să vin cu vreun deschizător de uşi după mine, când remarc cine mă ajutase. „Scuze”, îngaimă încurcată. E brunetă, la vreo 22 de anişori plus/minus 2-3. Mai remarc că poartă o bluză roz închis, strânsă pe corp. În spatele ei, un tip cu faţa foarte mirată – se vedea că uitase pentru ce venise acolo. Nici la el nu mă uit, altcineva reuşise deja să-mi capteze atenţia. Îmi dau seama că prezenţa feminină care mă privea cu îndrăzneală nu are loc să treacă de mine şi mă dau o jumătate de pas într-o parte. Trece şi iese fără să mai privească la altcineva. După o secundă sau două îmi revin şi eu şi intru pe uşa de unde tocmai ieşise ea. Era capătul drumului meu.
…Au trecut, cred, mai bine de două săptămâni de la întâmplarea asta şi mărturisesc că mi-au rămas în minte chipul cu privirea deloc sfioasă şi ieşirea ei aproape atingându-mă, cu un mers foarte sigur, lipsit de grabă. Acum îmi dau seama că îmi va fi greu să o uit. Cu atât mai mult cu cât, am mai spus-o, nu întâlneşti în fiecare zi o brunetă cel puţin interesantă în toaleta bărbaţilor din nu-mai-contează-care supermarket.

Zi buna s-aveti !

Povestea trandafirului (1)

Hai să ne închipuim că demult, nimeni nu îşi mai aduce aminte când, exista pe pământul ăsta o ţară tare ciudată. Şi era ciudată pentru că acolo toate florile erau albe. Nu exista nici o floare de altă culoare. Şi în ţara asta domnea, cine crezi ? Ai ghicit: Alb-împărat. Şi asta nu ar fi fost nimic, doar s-au mai văzut împăraţi. Dar avea împăratul ăsta o mândreţe de fată că, aşa cum se zice în poveşti, la soare te puteai uita, dar ca să te uiţi la ea îţi trebuiau ochelari de sudură.
Era atât de frumoasă, că imediat ce o vedeai, pe loc te îndrăgosteai. Atâta doar că, aşa cum se întâmplă cu majoritatea femeilor care se ştiu frumoase, avea şi ea un mic cusur, că nimeni nu-i perfect: era puţin-puţin cinică.
Şi mai trăia în ţara asta şi un tinerel, nu tare frumuşel el, dar avea o calitate: era sărac (şi material şi puţin, după cum vom vedea, cu duhul). Nu era el de nasul prinţesei. Dar legile lui Murphy funcţionau şi atunci: te îndrăgosteşti întotdeauna de femeia la care nu ai nici o şansă să ajungi. Ei bine, tânărul ăsta a văzut-o într-o zi pe prinţesă şi, cum era de aşteptat, din clipa aia pentru el lumea a încetat să mai existe. Nu exista decât EA.
O iubea la nebunie. Se culca cu ea (în gând), se scula cu ea în gând şi pe măsură ce timpul trecea, el tot mai tare o iubea. Şi cu cât o iubea mai mult, cu atâta suferinţa sa era mai mare. Asta fiindcă puştiul nu se prostise chiar de tot. Ceva minte tot îi mai rămăsese în tărtăcuţă. Şi mintea asta îi spunea că el nu va avea niciodată şansa să o atingă măcar cu o floare pe prinţesă, darămite să spere că fata îl va iubi vreodată. Dar o iubea atât de mult că s-ar fi mulţumit săracul şi doar cu o atingere de mână.
Şi a suferit el cât a suferit, până ce, în cele din urmă, şi-a luat inima în dinţi şi, nu ştiu eu ce-a făcut, dar a ajuns faţă în faţă cu prinţesa. I-a mărturisit cât de mult o iubeşte şi, prostu tot prost, că ar face orice pentru o strângere de mână de-a ei, şi-ar da şi viaţa.
Prinţesa l-a privit ca pe o ciudăţenie dar, cum ştim că era puuţin-puţin cinică, i-a zis:
-Bine, dacă tu spui că poţi face totul pentru o strângere de mână de-a mea, uite ce îţi propun: duminică va fi mare bal la palat (asta se întâmpla miercuri pe la patru si cinci minute dupăamiaza). Eu voi purta o rochie roşie, roşie ca sângele şi aş vrea să port în piept un trandafir. Dar trandafirul să fie tot atât de roşu ca şi rochia mea. Adu-mi un asemenea trandafir şi îţi promit nu numai că vei avea o strângere de mâna, dar toată noaptea nu voi dansa decât cu tine (cred că se prostise puţin şi prinţesa, prin inducţie).
Când a auzit una ca asta, băiatul nu a ştiut ce să facă mai întâi, să se bucure, sau să plângă. Căci se şi vedea dansând o noapte întreagă cu femeia pe care o iubea, dar de unde mama dracului să ia el un trandafir roşu şi nu orice roşu, un roşu ca sângele, într-o ţară unde toate florile erau albe?

Continuarea in postarea viitoare!