Aceasta postare este inscrisa la jocul lui SoriN, ce poarta numele de Reflexii in oglinda!

Erotismul stă in multe , de la gest la o privire sau o jartieră . Şi pentru asta s-au inventat tot soiul de stimuli vestimentari .  Ehei , femeile !

Niciodată nu am înţeles de ce o femeie care vrea să te facă praf te aşteaptă în desuuri din alea din mătase şi broderii, ca şi cum visul tău despre ea este să o vezi îngropată într-o grădină, sub un răsad de trandafiri din aţă, negrii şi roşii, ornaţi cu steluţe care te înţeapă când le iei în palmă. Dacă finalitatea tot e să o dezgropi din răsad… de ce mai irosim timpul?

Intri în casă. Te loveşte un miros de tocană, din aceea cu rântaş, poate şi ceva ceapă prăjită, genul ăla de iz care se amestecă în carnea femeii şi nu mai iese mult timp. Te face, după ce o iei în braţe, să te ştergi pe mâini ca şi cum ai avea sos pe ele. Pe masă e sursa, o oală din aia cu smalţ pictat cu floricele, aşezată pe un fund de lemn. Mai sunt şi farfurii, cu desene verzi pe margini şi o inscripţie palidă pe fund, „Bran 1986”. Îţi iei ochii de la oală şi o vezi.

Ea e într-un capot verde praz, cu nişte margarete ireale imprimate haotic peste tot. E prins cu un cordon, probabil de la un halat de baie roşu, ce a ajuns de mult la ghenă. Are părul încătuşat cu un elastic negru, cu o buburuză din lemn, iar două agrafe cu flori din metal scorojit ţin firele din laterale să nu acopere obrajii. Se întoarce spre tine.

Te apropii de ea şi îi desfaci cordonul. Merge greu, e prins cu două noduri. Reuşeşti şi desfaci capotul. Se desprinde greu, cu scântei de energie statică, de un furou… o adevărată piesă de arhivă. Cupele din dantelă puţin îngălbenită şi restul din mătase scămoşată de atâtea spălări şi totul se termină de vis, cu un tiv, tot din dantela cupelor, tăiat în vălurele. O bretea de la furou cade de pe umăr. E o invitaţie! Dai jos şi cealaltă bretea şi cobori furoul până la jumătate. Apare un sutien care strigă la tine. Nu vorbeşte despre sex, ci despre tocană, dar nu-l asculţi. Continui…

Acum ai nevoie de muzică. Sau de două beri, dar bere nu servim. Îţi trebuie o melodie despre cum unele femei inspiră o dorinţă simplă, clară, constantă, continuă, indiferent de ce ţi-ar oferi sau cât, sau când. Când simţi că dorinţa începe să te obosească şi pe tine, încerci să lucrezi cu imaginaţia, poate scade dorinţa. Titlul e sugestiv, „Încearcă să nu mai fii aşa de drăguţă, iar eu o să încerc să nu mai fiu un prost”. Fiţi serioşi, nu merge nici cu desuuri din 1980, ochii îţi lucesc la fel când o vezi! Dwight Yoaka…

Una din cărţile favorite citite în timpul adolescenţei a fost „Jurnalul Annei Frank” Pot spune că am prcurs-o cu lacrimi în ochi de la început până la fârşit. Normal, la acea vârstă eram foarte ipresionabilă. Comparativ cu filmul conţinutul cărţii este mult mai dramatic. Recomand măcar filmul, tinerelor vlăstare adică noi generaţii şi nu numai lor.
Jurnalul Annei Frank este o mărturie ce transcede timpul scoţând în relief speranţa, care nu moare chiar şi în cele mai nefavorabile condiţii, dragostea ce se poate naşte oriunde dar, şi ambiţia de a rezista tuturor vicisitudinilor vremii.
Celor interesaţi vă doresc vizionare plăcută Tuturor, multă sănătate şi o sămbătă binecuvânată de Dumnezeu cu har şi bucurie în fiecare clipă.

http://www.seriale-filme.info/the-diary-of-ann…

P.S. Un serial durează circa o jumătate de oră. La mine a funcţinat pe serverul 3

S-a întâmplat cu câteva zile în urmă. A fost o fază de genul acelora pe care ştii că le poţi prinde cel mult o dată în viaţă, mai ales cu o persoană pe care o vezi pentru prima dată şi, cine ştie?, poate şi ultima. În ziua aceea intrasem mai hotărât ca oricând. Aproape tot drumul mersesem întins cu gândul ăsta, mânat de sentimentul acela bine ştiut de toată lumea, că odată ajuns la destinaţie trebuie făcut ceea ce situaţia o impune. Aşadar, iată-mă faţă în faţă cu uşa grea, din metal. În jurul meu, oamenii vorbesc, merg, nu mă bagă în seamă. Trag de uşa masivă şi pătrund într-un coridor lung. Mă uit la uşile aliniate toate pe dreapta. În sfârşit, a doua sau a treia e cea care mă interesează. Are o inscripţie inconfundabilă şi, în definitiv, nu e prima oară când intru aici. Un tip se aranjează de parcă ar fi urmat să intre în direct pe cine ştie ce post TV. Abia dacă-l văd cu coada ochiului. Dau să deschid o a doua uşă, care face legătura cu altă încăpere. Cineva mă ajută fără să vrea de pe partea cealaltă şi uşa – la fel de masivă precum cea de la intrare – se deschide surprinzător de uşor. Tocmai mă gândeam ca data viitoare să vin cu vreun deschizător de uşi după mine, când remarc cine mă ajutase. „Scuze”, îngaimă încurcată. E brunetă, la vreo 22 de anişori plus/minus 2-3. Mai remarc că poartă o bluză roz închis, strânsă pe corp. În spatele ei, un tip cu faţa foarte mirată – se vedea că uitase pentru ce venise acolo. Nici la el nu mă uit, altcineva reuşise deja să-mi capteze atenţia. Îmi dau seama că prezenţa feminină care mă privea cu îndrăzneală nu are loc să treacă de mine şi mă dau o jumătate de pas într-o parte. Trece şi iese fără să mai privească la altcineva. După o secundă sau două îmi revin şi eu şi intru pe uşa de unde tocmai ieşise ea. Era capătul drumului meu.
…Au trecut, cred, mai bine de două săptămâni de la întâmplarea asta şi mărturisesc că mi-au rămas în minte chipul cu privirea deloc sfioasă şi ieşirea ei aproape atingându-mă, cu un mers foarte sigur, lipsit de grabă. Acum îmi dau seama că îmi va fi greu să o uit. Cu atât mai mult cu cât, am mai spus-o, nu întâlneşti în fiecare zi o brunetă cel puţin interesantă în toaleta bărbaţilor din nu-mai-contează-care supermarket.

Zi buna s-aveti !