România se confruntă cu secete frecvente

România se usucă: sute de cursuri de apă au secat în ultimii trei ani

 

În ultimii ani, România se confruntă cu o scădere semnificativă a resurselor de apă, fenomen care a dus la o secetă severă în mai multe regiuni din țară, pentru perioade lungi de timp.

În absența unor măsuri clare și susținute, secetele prelungite ar putea deveni normalitate în România, amplificând riscurile economice și de sănătate publică și vor afecta din ce în ce mai puternic traiul populației.

 

În perioada 2011-2023, România a înregistrat o lipsă de apă tot mai mare, care a afectat multe zone ale țării, în special vestul, estul și sudul, inclusiv Dobrogea. Potrivit Apelor Române, anii 2012, 2017, 2022 au fost cei mai secetoși din 1990 încoace.

 

În anul 2024, regimul hidrologic al României a avut din nou un deficit sever de apă, care a afectat aproape toate regiunile țării, potrivit datelor Apelor Române. Cantitatea de apă în râuri a fost cu 30% sub nivelul normal pentru această perioadă a anului, excepție făcând râurile Vedea și Siret, care au avut valori de peste 47%, respectiv 35% sub valorile normale. Iar efectele s-au resimțit atât în agricultură, cât și în alimentarea locuințelor cu apă potabilă.

 

Cele mai afectate zone au fost estul, sud-estul și sudul țării

 

Sursa: Agricultura &Food

Poti sa iti spui parerea aici:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.