Primăria Municipiului Călăraşi în colaborare cu Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, vă invită duminică, 4 iulie, în Parcul Central, la Ziua Dunării

Ar putea fi o imagine cu text

 

 

 

Primăria Municipiului Călăraşi în colaborare cu Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, vă invită duminică, 4 iulie, în Parcul Central, la Ziua Dunării, eveniment ajuns la a VIII-a ediţie.

 Şi în acest an, organizatorii au pregătit concursul de pescuit, competiţia de vâslit în canotci, ateliere pentru copii precum şi servirea borşului de peşte.
Partenerii acestui eveniment sunt: Palatul Copiilor Călăraşi, Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi şi AJVPS Călăraşi.
Activitățile se vor desfășura în: Parcul Central, pe malul brațului Borcea sau pe apele brațului Borcea.

Continuă lectura

Publicitate

Parlamentul European a adoptat miercuri, 23 iunie, trei fonduri europene

Parlamentul European a adoptat miercuri, 23 iunie, trei fonduri europene pentru consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a UE, cu o valoare totală de 243 de miliarde de euro. Pachetul de coeziune cuprinde obiectivul de cooperare teritorială europeană (Interreg), Fondul european de dezvoltare regională (#FEDR) și Fondul de coeziune (FC), precum și Regulamentul privind dispozițiile comune (#CPR), un set de
norme care reglementează fondurile regionale, de coeziune și sociale ale UE în următorii șapte ani.

Continuă lectura

Prefectul incompetent sau un sobolan de partid

Incompetent sau un sobolan sobolan de partid Valentin Barbu.
Valentin Barbu cocoțat pe jilțul de prefect al județului cu mari lacune în ale administrației blochează proiectul reabilitării Prefecturii.
Liberalul a trimis către Compania Națională de Investiții o adresă prin care sugerează că ar exista anumite neclarități juridice. Continuă lectura

Simon Kjær a intrat în istoria sportului, ca un super erou modern

„Îl cheamă Simon Kjær. Este un fotbalist danez internațional și jucător la AC Milan. Nu este vedetă, nu are vreo gheată de aur și nici nu este unul dintre cei mai scumpi fotbaliști

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând în picioare

Dar din13 iunie a intrat în istoria sportului, ca un super erou modern. Mai întâi și-a salvat coechipierul, Chris Eriksen, care a căzut inconștient pe teren, acordându-i primul ajutor în primele secunde critice. Continuă lectura

Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Călărași vă aduce la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile art. 15 (5) al OUG 97 / 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români „Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar de Continuă lectura

Conferința “Psihologia în contextul multicultural”, 10-12 iunie, în Mamaia

Colegiul Psihologilor din România – filiala Constanța organizează, în perioada 10 – 12 iunie 2021, în stațiunea Mamaia, la Hotel Victoria, a III-a Ediție a Conferinței “Psihologia în context multicultural”, menită să atragă atenția asupra necesității dezvoltării prevenției și intervenției psihologice în special în actualul context pandemic.

Continuă lectura

FABRICA DE CONTAINERE angajeaza muncitori CALIFICATI

FABRICA DE CONTAINERE angajeaza muncitori CALIFICATI (Sudori, Lacatus mecanic, Electrician, Instalator, etc.)
Permisul de categ B prezinta un avantaj!
Angajam si muncitori NECALIFICATI, meseriasi fara calificare.
Asiguram continuitate si stabilitate pe toata perioada anului. Conditii bune de munca, se ofera si transport pentru angajati.
Oferim salariu motivant
Va asteptam zilnic la sediul nostru, Varianta Nord nr44
Telefon 0724.426.450